„O să te măcelărim, fiu de trădător”

„Sunt foarte, foarte entuziasmat și fericit. După 43 de ani este, în sfârșit, liber. Am reușit să vorbesc cu el două minute, aștept să mă contacteze din nou”, a declarat Waill, designer de grafică, jocuri pe calculator și aplicații, care a fost nevoit să-și părăsească țara natală în 2013, după ce a primit amenințări cu moartea din cauza implicării sale în mișcarea anti-Assad.

Eram sunat regulat de oameni necunoscuți. „O să te măcelărim, fiu de trădător”, asta îmi spuneau.

Ultima dată când fiul, stabilit în Canada vorbise cu tatăl lui, pe un telefon ascultat de autorități, fusese în urmă cu 8 ani.

Cel mai vechi prizonier politic din Siria, eliberat după 43 de ani, spune fiul lui, fugit în Canada: „Este ceva la care visam de când eram copil”
Foto: Cadavre ale unor persoane torturate de regimul Bashar al-Assad.
Sursa: Profimedia

„Am plâns, poate pare o prostie”

„Sună ciudat să spui și poate pare o prostie, dar am plâns când avocatul mi-a spus că tatăl meu este liber după 43 de ani”, a spus Waill Tatar.

Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”
Recomandări
Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”

Ragheed Al-Tatari se numără printre zecile de prizonieri eliberați de rebelii sirieni din închisori din diferite părți ale țării, inclusiv din penitenciarul din Rif Dimashq, cunoscut ca „abatorul de oamenii”, din cauza torturilor și a execuțiilor.

Bărbatul 69 de ani a fost eliberat duminică, 8 decembrie, din închisoarea din Tartous, când diferitele grupuri de insurgenți au pus pe fugă armată siriană, iar președintele Bashar Al-Assad și familia sa au fugit în Rusia.

Mama lui Waill, Salma Mousa, era însărcinată cu el, când pilotul de luptă a fost arestat pentru prima dată, în 1980.

Video: Momentul în care a fost dărâmată cea mai mare statuie a lui Hafez al-Assad (tatăl lui Bashar al-Assad) din Siria, situată în orașul Deir Atiyah, la nord de Damasc.
Sursa: X

Pilotul, închis la Tartous, după ce a refuzat să tragă în civili

Ragheed a fost mutat între închisorile notorii ale Siriei, înainte de a ajunge la închisoarea din orașul-port Tartous, de pe coasta Mediteranei, în estul țării.

Waill speră acum să se reîntâlnească cu tatăl său, ale cărui mișcări ulterioare din închisoare au fost organizate de avocat.

La început nu am crezut, pentru că în toți acești ani, de multe ori au existat zvonuri fie că tatăl meu ar fi murit, fie că a evadat sau a fost eliberat. În orice caz, acest moment este ceva la care visam de când eram copil. Nu pot să descriu cum mă simt acum. Sincer, încă nu-mi vine să cred. 

Eroarea care a împiedicat arestarea preventivă a lui Horațiu Potra: procurorul a încadrat pistolul airsoft din mașina mercenarului drept armă letală
Recomandări
Eroarea care a împiedicat arestarea preventivă a lui Horațiu Potra: procurorul a încadrat pistolul airsoft din mașina mercenarului drept armă letală

„Știți cum este, auzi când ești copil ca tatăl tău ar putea veni în seara asta. Dar nu venea niciodată. Până azi”, a reflectat canadianul de origine siriană.

Ragheed fusese închis, inițial sub conducerea tatălui lui Bashar, Hafez al-Assad, care a murit în 2000. El și un coleg pilot au fost acuzați, după ce s-au întors la baza lor aeriană din Alep fără a executa ordinul de atac aerian asupra civililor din Homs, potrivit Asociației Deținuților și Persoanelor Dispărute din Închisoarea Sednaya.

Cel mai vechi prizonier politic din Siria, eliberat după 43 de ani, spune fiul lui, fugit în Canada: „Este ceva la care visam de când eram copil”
Ragheed Al-Tatari, în tinerețe

Ragheed a reușit să se mute în Iordania și apoi în Egipt, dar nu a reușit să obțină azil prin intermediul ONU și a fost reținut imediat pe aeroportul din Damasc când s-a întors în Siria, în 1981.  

Eliberarea lui vine prea târziu pentru soția sa, care a murit în 2019 în Malaysia, unde familia plecase pentru că țara nu cerea vize pentru sirieni. 

„Orice ar fi, sunt sigur că va fi mai bine ca înainte”

Procesul polițiștilor acuzați că au omorât un bărbat, în Autogara Sud Pitești, aproape de final. Mărturia rudelor: „Un băiat foarte deștept, stâlpul casei, alerga peste tot”
Recomandări
Procesul polițiștilor acuzați că au omorât un bărbat, în Autogara Sud Pitești, aproape de final. Mărturia rudelor: „Un băiat foarte deștept, stâlpul casei, alerga peste tot”

Waill a spus că este „prea devreme” pentru a spune dacă va putea călători în Siria pentru a-și vedea tatăl, a cărui zi de naștere este în ajunul Crăciunului.

Sunt fericit, dar cam speriat pentru viitor. Însă, orice ar urma, sunt sigur că este mai bine decât ceea ce a fost înainte.

Regimul președintelui Bashar al-Assad a căzut după o ofensivă rebelă de două săptămâni în care gruparea islamistă Hayat Tahrir al-Sham a fost forța principală.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Pe cine vrea Mircea Badea să vadă candidat la alegerile prezidențiale: „Sunt mare fan”
FANATIK.RO
Pe cine vrea Mircea Badea să vadă candidat la alegerile prezidențiale: „Sunt mare fan”
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
"Drum lin, frate! Undeva, acolo sus, încă accelerezi spre orizonturi infinite". Armando a fost ucis de pasiunea pentru viteză. În goana nebună şi-a luat şi prietenul
Observatornews.ro
"Drum lin, frate! Undeva, acolo sus, încă accelerezi spre orizonturi infinite". Armando a fost ucis de pasiunea pentru viteză. În goana nebună şi-a luat şi prietenul
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI