Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat definitiv cauza și a confirmat Ordinul nr. 837/20.10.2017, emis de către președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), scrie sursa citată.

Întrucât sentința este definitivă și a fost făcută publică și motivarea, Raiffeisen Bank urmează să restituie sumele recalculate în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi, clienților care au contractat credite în lei, euro și franci elvețieni în perioada 2006-2009.

„Caracteristicile creditelor vizate sunt: o dobândă inițială care a fost menținută fixă timp de 1 an și care, începând cu al doilea an de creditare, a fost majorată de către bancă, având în vedere că, în contract, era stipulat că dobânda este/devine revizuibilă «în funcție de evoluția pieței financiare»; credite active la data emiterii ordinului; credite în raport cu care nu există o hotărâre judecătorească individuală prin care instanța s-a pronunțat deja cu privire la dobândă”, scrie ANPC.

Indiferent de situația actuală a raportului dintre creditor și debitor (credite închise, ajunse la maturitate, executate, restructurate, aflate în plată etc.), consumatorii persoane fizice și/sau moștenitorul/moștenitorii titularului/titularilor, acolo unde este cazul, au dreptul să primească sume de bani care vor fi calculate, de la caz la caz, în funcție de tipul de credit, suma și perioada de creditare.

„Pentru a primi aceste sume, consumatorii trebuie să se adreseze operatorului economic, SC Raiffeisen Bank SA. ANPC precizează faptul că diferențele de dobânzi care urmează să fie restituite consumatorilor se ridică la un cuantum de aproximativ 19 milioane de euro, fără dobânzile aferente încasării acestor sume pentru perioada mai sus menționată, ceea ce va face subiectul unor discuții separate, la nivel individual, caz cu caz.

În situația descrisă, se încadrează 9.155 de credite deschise la Raiffensen Bank.”, mai informează ANPC.

Practic, după calcularea dobânzilor aferente menționate de ANPC, Raiffesen va avea de plătit peste 19 milioane de euro clienților pe care i-a creditat în perioada menționată în hotărârea ÎCCJ.

 
 

Urmărește-ne pe Google News