Startul raliului retro de la Timișoara va avea loc sâmbătă seară de la ora 19, iar competiția va continua duminică, între orele 10-18, cu manșe cronometrate.
„Etapa de raliu de la Timișoara va atrage atenția asupra respectării regulilor de circulație și reamintește că dragostea și pasiunea pentru automobilism presupun și o responsabilizare crescută în trafic”, anunță organizatorii, Klausenburg Racing, potrivit tion.ro.
Totodată, are loc și o campanie de responsabilizare, „Învață să salvezi o viață”, care va debuta între manșele de concurs, cu mesaje din partea organizatorilor și partenerilor.
„Pe platoul din fața Operei va fi pus în scenă un exercițiu de descarcerare a unui autoturism contorsionat, în care se va afla un șofer accidentat grav, rol jucat de pilotul timișorean Sorin Mihoc, transformat în «victimă» prin efecte speciale realizate de către make-up artistul Alexandra Ardelean, campioană națională și internațională la concursuri la profil. Pentru spectatori vom pregăti și demonstrații interactive de acordare a primului ajutor în caz de accident, desfășurate de paramedici ISU Timiș”, mai spun organizatorii.
Exercițiul este programat să înceapă la ora 13. Specialiștii susțin că acordarea primului ajutor în caz de accident este un factor primordial în salvarea vieții unei victime.
Sursa foto: Facebook/Klausemburg Racing
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro