„Nu mi-e teamă de schimbările din viaţa profesională”, ne-a spus Raluca, deoarece oricâte palme i-ar da viaţa, ea se ridică şi merge în continuare. Ştirista nu are nici un plan momentan, nu are altă ofertă concretă dar, în funcţie de ce se va întâmpla, va alege o direcţie.
„Codin e un om special”
Frumoasa brunetă nu crede că i se aplică zicala „un necaz nu vine niciodată singur” (n.r. – referitor la posibila concediere de la Antena 3 şi recenta despărţire de iubitul ei, Codin Maticiuc). Şi de ce ar face-o, spune ea, adăugând că ea şi supranumitul Poponeţ „nu mai sunt împreună de foarte mult timp”. Raluca ne-a spus că, într-adevăr, ea „petrece mult timp cu Maticiuc”, dar nu pentru că ar mai fi vorba despre vreo idilă, ci pentru că „el este un om special”.
La fel, ştirista şi Maticiuc nu sunt în prezent „doi oameni care s-au despărţit şi au rămas amici, pentru că ar fi puţin spus”. Relaţia lor, ne-a destăinuit Raluca, „a fost una specială, care nu s-a desfăşurat potrivit scenariului banal al unei iubiri clasice şi a rămas una specială„. Acesta e şi motivul pentru care petrece şi va continua să-şi petreacă timpul liber în compania lui Codin.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
FANATIK.RO
Trei nativi care își schimbă viața complet până la finalul anului. Urmează o perioadă agitată pentru ei
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Observatornews.ro
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri