Raluca Turcan a precizat că, din acest motiv, a modificat modelul cadru al contractului individual de muncă și a introdus o nouă obligație care îi revine angajatorului.
„Pilonul II de pensii, administrat privat, este obligatoriu și vine în completarea pensiei de stat. Orice angajat din România contribuie la acest pilon de pensii și este extrem de important să se informeze și să opteze în cunoștință de cauză pentru un fond privat care să îi administreze acești bani, economisiți de-a lungul carierei, pentru a-și suplimenta veniturile în momentul pensionării”, a precizat Raluca Turcan.
Prin urmare, am modificat modelul cadru al contractului individual de muncă și am introdus o nouă obligație care îi revine angajatorului: să informeze salariatul, în momentul angajării, cu privire la obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat.
Raluca Turcan:
Ministrul muncii spune că prin această modificare angajații vor fi mai bine informați în ceea ce privește fondul privat pentru care pot opta.
„Cred că este important să punem accent mai mare pe această componentă de informare și de conștientizare a angajaților că au această opțiune, astfel încât să poată să-și decidă singuri viitorul, alegând conștient, în loc să fie repartizați aleatoriu de către sistem”, a transmis Raluca Turcan.
FOTO: Hepta
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!