„În primul rând, nu este o informație confirmată oficial, în același timp instrumentul democratic al referendumului trebuie folosit atunci când poate să producă și efecte. În momentul de față, asistăm la o calmare a spiritelor și cel puțin o mimare a înțelegerii din partea guvernanților că democrația nu este alternativă și că interesele cetățenilor trebuie să fie mai presus de interesele unei singure persoane. Eu sunt sceptică cu privire la faptul că majoritatea PSD-ALDE a renunțat complet la ideea folosirii și demolării justiției și cred că referendumul, dacă rămâne în momentul acesta în stand-by, este ca o măsură de precauție împotriva unor abuzuri”, a spus Raluca Turcan, conform Digi 24.
Ea a adăugat că cei din coaliția de guvernare fac un joc politic atunci când declară că referendumul ar trebui organizat.
„Eu cred că este un joc politic din partea celor care s-au aflat în coaliția care a susținut OUG 13 și cred că este și o modalitate de distragere a atenției pentru că vina a fost la ei, a fost o acțiune cu premeditare, o acțiune în total dispreț față de interesul public și care încălca principiul fundamental european. (…) Din nefericire, dl. Dragnea — pentru că domnia sa a fost generatorul întregii lovituri politice, acum încearcă să folosească acest pretext al neimplementării imediate a referendumului pentru a mușamaliza în plus lovitura pe care a dat-o”, a adăugat liderul PNL.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro