Noua lege a pensiilor ar urma să intre în vigoare la finalul lui 2022, potrivit oficialului guvernamental.

„Legislaţia pe care o avem în momentul de faţă ne-a permis ca anul acesta să mergem pe majorarea pensiilor cu 14% făcută la finalul anului trecut şi în condiţiile în care noua lege a pensiilor, cel mai probabil, va fi gata la finalul anului 2022, înseamnă că anul viitor vom rămâne cu actuala legislaţie în materie de pensii şi cel mai probabil vor creşte cel puţin cu rata inflaţiei”, a afirmat ministrul muncii.

Raluca Turcan a arătat că există o presiunea „în creştere” generată de deficitul în creștere de la bugetul de pensii.

„Avem nevoie de reformă în materie de pensii. Gândiţi-vă că acum avem un deficit la bugetul de asigurări sociale de 16 miliarde. Până în anul 2030 vor ieşi în plus, faţă de cât ies în mod normal, la pensie aproximativ 1,8 milioane de angajați, ca urmare a boom-ului de natalitate din perioada 1966-1969. Ca atare, presiunea pe sistemul de pensii este în creştere”, a explicat ministrul.

De asemenea, sunt inechități care trebuiesc rezolvate prin noua legislație pregătită de guvernanți.

„Mai mult decât atât, întregul sistem este grevat de inechităţi crunte. Raportul între cea mai mică pensie şi cea mai mare este de 1 la 100. Există mii de pensionari care câştigă în instanţă împotriva statului român şi atunci avem obligaţia să creştem contributivitatea la sistemul de pensii aducând în calculul pensiilor cât mai multor oameni toţi indicatorii de contributivitate, să reducem inechităţile, să facem sustenabil şi predictibil acest sistem, nu la bunul plac al decidenţilor politici care, de obicei în ajun de campanii, mai majorează pensiile, şi în acelaşi timp să digitalizăm toate dosarele de pensii”, a adăugat Raluca Turcan.

Joi, vicepremierul Dan Barna a declarat, la Digi24, că o reformă a sistemului de pensii nu se poate face mai rapid de 2 ani, iar pensiile speciale vor fi eliminate, cel mai probabil, până la finalul lui 2023.

 
 

Urmărește-ne pe Google News