Programul Naţional de Dezvoltare Locală a debutat în 2013, iar preşedintele Klaus Iohannis anunţă că acest program nu trebuie desfiinţat, ci regândit.

„PNDL va continua şi în următorii 2 ani vor fi alocaţi aproximativ 2,5 miliarde de lei pentru implementarea programelor. Este posibilă practic şi – să spunem – o ajustare a acestui program, în sensul în care vom merge cu prioritate pe partea de infrastructură rurală, drumuri, poduri, canalizare, gaz, iluminat şi, de asemenea, modernizare unităţi şcolare şi unităţi medicale”, a spus Turcan, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România, potrivit Agerpres.

„Programul urmărea să se promită nişte bani”

„A fost creat un program care pe fond urmărea ce? Să se promită nişte bani, iar aceştia să nu intre în calculul deficitului de stat pe care România îl are. Din nefericire, toate aceste angajamente au fost făcute fără sursă de finanţare. Au fost depuse 3.100 de proiecte în valoare de 58,5 miliarde lei. S-au propus spre aprobare, deci, practic au fost conturate pentru a fi supuse spre aprobare 696, deci din 3.100 – 696 au fost selectate într-o primă etapă în valoare de 10,8 miliarde de lei. Au fost semnate propriu-zis 239 de contracte în valoare de 6,6 miliarde de lei. (…) Cele care în formula în care au fost propuse nu vor putea merge aşa mai departe vor fi reajustate, întrucât în momentul de faţă avem cele două mari axe de finanţare – bugetul de stat – o mare parte din sumă în PNDL şi bugetul din fondurile de la UE”, a afirmat Turcan.

Vicepremierul interimar crede că în 2 – 3 ani va fi asigurat necesarul de microbuze şcolare pentru toată ţara.

„În legătură cu microbuzele şcolare, în următorul exerciţiu financiar, pe partea de sprijin pentru comunităţile dezavantajate, am introdus 150 milioane de euro, bani dedicaţi pentru achiziţionarea de microbuze şcolare, iar strategia pe care noi o avem în vedere e următoarea: acolo unde există un număr de copii care nu mai pot să asigure funcţionarea şcolilor, li se pun la dispoziţie pentru transportul rapid microbuze, astfel încât copiii, inclusiv profesorii, să fie mutaţi dintr-o localitate în alta. (…) Sperăm ca în 2 – 3 ani să avem asigurat necesarul de microbuze pentru toată ţara”, a adăugat Raluca Turcan.

Urmărește-ne pe Google News