Prezentă, sâmbătă la conferinţa de alegeri din cadrul PNL Bistriţa-Năsăud, Raluca Turcan a atras atenția asupra faptului că majoritatea parlamentară este fragilă, iar PNL riscă să meargă pe urmele PSD.

„Ce avem în acest moment în PNL? Avem o bătălie aproape pe viaţă şi pe moarte, nu mai recunosc atmosfera din PNL, ne spunem cuvinte grele, punem sub semnul întrebării rezultatele pe care noi le-am obţinut. Cum se poate ca, atunci când obţineam rezultate, să fi fost buni, iar acum, pentru că avem o opţiune în alegerile interne, să devenim brusc răi? Vă îndemn: nu distrugeţi ceea ce am construit, pentru că ar fi realmente păcat, pentru că ne batem joc de munca noastră, ca partid, împiedicăm Guvernul să facă ceea ce trebuie să facă şi ce este obligat să facă şi, în acelaşi timp, ne slăbim şi puterea în Parlament”, a declarat prim-vicepreședintele liberal.

Gândiţi-vă că majoritatea parlamentară este una sensibilă. Dacă noi creăm falii acum în PNL, riscăm, ferească Dumnezeu, soarta PSD, să îşi dea jos propriul Guvern şi pentru asta nu ne va ierta nimeni, niciodată.

Raluca Turcan:

Turcan a făcut apel la colegii săi să gestioneze cu „raţiune şi cumpătare” momentul alegerilor din partid.

„Vă îndemn ca în aceste alegeri interne să primeze efortul de echipă pe care l-am făcut de-a lungul timpului şi să ne comportăm ca într-o familie, ca într-o echipă în care toţi am tras în momente importante în aceeaşi direcţie. De aceea alegerile interne sunt mai dificile decât alegerile în care ne întâlnim cu adversarii politici, pentru că uneori riscăm să ne spunem cuvinte grele în mijlocul unei familii”, a mai spus Raluca Turcan.

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a câștigat, sâmbătă, un nou mandat de președinte al organizației județene PNL Bistrița-Năsăud.

În fața liberalilor din Bistrița s-a aflat și președintele PNL, Ludovic Orban, context în care a vorbit despre tensiunile dintre cele două tabere din partid. Orban a spus că în ultima vreme a devenit un „sac de box” pentru unii dintre colegii săi şi că este obişnuit să fie atacat, însă nu din propriul partid, ci de cei din PSD.

Florin Cîțu: Competiția din PNL nu va afecta guvernarea

La rândul său, premierul Florin Cîțu a dar asigurări că această competiție din interiorul PNL nu va afecta actul de guvernare. Cîțu a fost prezent la Conferinţa judeţeană de alegeri a PNL Mehedinţi, în cadrul căreia ministrul economiei, Virgil Popescu, a fost ales președinte al organizației județene.

Liberalii își vor alege noua conducere a partidului la congresul din 25 septembrie. Pentru funcția de președinte al PNL candidează actualul șef al partidului, Ludovic Orban, și premierul Florin Cîțu.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News