Turcan a fost întrebată, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă, 3 august, la Prima TV, dacă a întâlnit în cariera ei profesori sau politicieni de tipul lui Alfred Bulai.

„În primul rând, toate aceste informaţii scoase la iveală mi-au creat un sentiment de dezgust şi de revoltă despre un aspect grotesc care există în societatea românească. Şi e bine că doamnele, femeile, studentele care au fost agresate s-au adresat poliţiei, pentru că este o chestiune care ţine de poliţie. Îndemn orice persoană care este supusă agresiunii emoţionale sau fizice să se adreseze poliţiei”, a spus Raluca Turcan, potrivit news.ro.

Ea a susținut că experienţele ei din viața politică i-au confirmat de-a lungul timpului că „societatea românească este misogină, cu porniri sexiste, iar lumea politică este extrem de misogină şi de sexistă”.

„De nenumărate ori, la tribuna Parlamentului, femeile sunt jignite până în măduva oaselor, cu tot felul de remarci groteşti, privite cu îngăduinţă şi cu zâmbetul pe buze de bărbaţii din Parlament, unde reprezentarea femeilor este de doar 10%. Ajunge să fie motiv de amuzament între bărbaţi cât de tare au reuşit să jignească o femeie”, a spus Turcan.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Ministrul liberal a adăugat că a trăit foarte multe cazuri în care colegi ai ei din politică au depăşit linia roşie a decenţei. „Şi nu sunt singura. Cred că orice femeie din politică trece cel puţin prin situaţii de agresiune verbală, grotescă până în măduva oaselor, care te fac să ajungi acasă, să plângi şi să spui dacă merită să rezişti într-o lume unde cei care ar trebui să fie modele ajung să se comporte atât de grobian”, a conchis Turcan.

Primul acuzat din SNSPA a fost Alfred Bulai

Alfred Bulai, 61 de ani, șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, a fost acuzat de foste studente că le cerea să se dezbrace, că le mângâia și chiar că a făcut sex cu unele, a dezvăluit site-ul Snoop.ro luni, 29 iulie.

Într-o primă reacție, Alfred Bulai a spus luni, 29 iulie, pentru Libertatea: „O să am detalii și poziții clare doar după ce prezint poziția mea în Comisia de Etică din SNSPA. Vă rog să mă înțelegeți că trebuie să ofer toate lămuririle mai întâi colegilor din Comisia de Etică”.

Poliția Capitalei a anunțat că a demarat investigațiile pentru infracțiunea de folosire a funcției în scop sexual. La câteva ore după anunțul Poliției, Alfred Bulai a făcut cerere de pensionare din SNSPA.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

O zi mai târziu, pe 30 iulie, profesorul a fost suspendat de la cursuri și din toate funcţiile de la SNSPA.

A urmat Marius Pieleanu

Ulterior, fosta ministră a justiției Ana Birchall a susținut că a fost hărțuită sexual de sociologul Marius Pieleanu în urmă cu 16 ani. „Toți știau. Profesorii de la SNSPA știau că atât Bulai, cât și Pieleanu sunt doi prădători sexuali. Colegii din PSD știau de la mine ce mi-a făcut Pieleanu. Presa ştia, au scris câteva ziare, dar au preferat să închidă ochii şi să promoveze un monstru”, a afirmat ea.

Noi acuzații grave au venit și din partea jurnalistei Carmen Dumitrescu, fostă studentă la SNSPA. „Când a venit rândul profesorilor de la Sociologie (Bulai şi Pieleanu), studentele mai mari ne-au zis scurt: «Aveţi grijă cu ăştia! Mai ales dacă vă cheamă în practică! Şi să aveţi grijă cum vă îmbrăcaţi la cursuri, că dacă le place de voi, aia e!». Era un fel de fapt ştiut, o parte a statu-quo-ului universitar la SNSPA. Era una dintre garanţiile universitare: că dacă cumva le placi ăstora doi, e nasol de tine! Deci trebuia să ai grijă!”, a susținut ea.

O altă fostă studentă, C.R., a lăsat un comentariu la o postare a Mihaelei Miroiu, profesoară la SNSPA, în care i-a scris că a fost hărţuită sexual de Marius Pieleanu în urmă cu 20 de ani și că se temea că nu va intra în examenul de licență din cauza lui. Ea a acuzat-o pe Mihaela Miroiu că, în ciuda postărilor feministe, a mușamalizat abuzurile sexuale împotriva femeilor și că știa despre ele. Profesoara de la SNSPA și-a șters apoi postarea.

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești
Recomandări
România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

Sociologul a fost contactat de Epoch Times, dar el nu a negat acuzațiile fostelor studente, spunând doar: „Am un prestigiu şi credeţi-mă că vreau să mi-l păstrez”. „Este o întrebare care are un conţinut extrem de dur la adresa mea şi licenţios, nu vă supăraţi. Nu pot să răspund la astfel de întrebări. OK, înţeleg că există în spaţiul public, mai ales în cel internaut, o discuţie, există opinii, dar nu vă supăraţi, am un prestigiu şi, înţeleg, credeţi-mă că vreau să mi-l păstrez”, a susținut el.

Marius Pieleanu este conferențiar universitar și prodecan al Facultății de Științe Politice la SNSPA. El a anunțat că va pleca de la SNSPA după scandalul în care a fost implicat.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (10)

parpalache   •   07.08.2024, 08:12

Mda!Sfintele astea!Ea care a fost șefa de cabinet a lui Stolojan,sau Alina Gorghiu care a fost șefa de cabinet a ministrului Olteanu...

mariusica41   •   05.08.2024, 07:38

Dumneata cucoana cum ai ajuns unde ai ajuns? De cine ai abuzat?

CRH_RO   •   05.08.2024, 01:19

***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI