Ministrul muncii, Raluca Turcan, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Câmpean și alți liberali au participat sâmbătă, 27 martie, la o acțiune de împădurire în zona montană a orașului Tălmaciu, iar din imaginile publicate pe paginile de Facebook ale liberalilor se vede cum, în mai multe situații, aceștia nu respectă regulile de distanțare și nici nu poartă mască.
Potrivit regulilor în vigoare impuse la nivel național pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2, masca de protecție trebuie purtată în toate spațiile publice, atât la interior, cât și la exterior. Și trebuie purtată chiar și de către persoanele care au fost vaccinate ori au avut deja Covid-19, din cauza posibilității de reinfectare cu SARS-CoV-2.
Ministrul a explicat că persoanele care au participat la acțiunea de la Tălmaciu au făcut înainte teste COVID.
„Condiția pentru participarea la acțiunea de împădurire a fost ca fiecare participant să facă un test antigen”, a declarat Raluca Turcan pentru G4Media.ro.
Ministrul muncii a mai spus că „distanțarea a fost în general respectată”, iar „măștile au fost purtate, cu puține excepții, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare”.
Raluca Turcan a adăugat: „De asemenea, la locația din aer liber au fost disponibile măști și dezinfectanți. Cea mai apropiată localitate se afla la șase kilometri, unde rata de infectare era de 0,33. Fotografiile pe care le invocați nu sunt reprezentative pentru ansamblul celor aproximativ cinci ore petrecute în aer liber”.
Potrivit publicației sibiene Turnul Sfatului, unul dintre participanții la acțiunea de plantare de sâmbătă a fost internat luni la Spitalul Județean din Sibiu, fiind infectat cu COVID-19.
„Nu departe de oraș, pe dealurile de la poalele Munților Lotrului, am participat la plantarea a 1300 de puieți de gorun și pin – parte dintr-o viitoare pădure care la rândul său va deveni parte din ceea ce România are ambiția să îndeplinească: 40% suprafață împădurită. Am avut astăzi alături sibieni al căror atașament pentru comunitate și pentru oamenii care trăiesc în ea a fost demonstrat nu o dată. I-am însoțit deseori în misiunile lor la instituțiile de ocrotire socială, în acțiuni de sprijin destinate persoanelor vulnerabile, în proiecte umanitare. “Fii bun ori de câte ori este posibil” – spunea cineva. Ei bine, este posibil mereu!”, a scris Raluca Turcan, sâmbătă, 27 martie, pe pagina de Facebook, unde a și postat mai multe fotografii, inclusiv fără mască.
FOTO: G4Media / Facebook Raluca Turcan