Potrivit ministrului muncii, „în cazul celor 139 de dosare rămase lipsesc, în mare parte, documentele necesare pentru recalculare – lipsuri care pot fi completate doar de beneficiari şi nu ţin de competenţa caselor de pensii”.

„În ceea ce privește pensiile internaționale, 1.700 de dosare restante de acest fel au fost rezolvate doar în ultimele trei săptămâni. Astfel, numărul celor care rămân de soluționat este de circa 3.700, de la o restanță de 5.400 la momentul preluării mandatului”, scrie Raluca Turcan pe Facebook.

„Am făcut ieri, împreună cu preşedintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, o nouă analiză a rezultatelor, pentru a identifica judeţele unde este nevoie de o mobilizare mai bună la nivelul caselor de pensii, pentru recuperarea restanţelor. Vom lua măsuri pentru intensificarea ritmului de lucru acolo unde este cazul, astfel încât, treptat, să nu mai avem situaţii în care se depăşeşte termenul legal de soluţionare”, a mai spus Raluca Turcan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News