„Îi solicit public lui Călin Popescu Tăriceanu să împiedice distrugerea Pilonului 2 de pensii! Fac această solicitare, având în vedere că Pilonul 2 de pensii a fost creat în mandatul de prim-ministru al lui Călin Popescu Tăriceanu. La acel moment, domnul Tăriceanu știa bine că fără Pilonul 2 de pensii, după anul 2030, nivelul pensiilor asigurate de stat nu va putea răspunde așteptărilor pentru existența unor pensii decente. Sperăm că domnul Tăriceanu nu s-a răzgândit doar de dragul funcțiilor deținute astăzi sau de teama că ar putea fi scos de la guvernare și înlocuit cu alții sau că ar putea fi votată solicitarea DNA pentru începerea urmării penale”, a transmis Raluca Turcan pe Facebook.

Ea mai arată că vineri seara, Guvernul ar urma să adopte ordonanța „lăcomiei”, care ar urma să aibă un efect devastator asupra economiei, dar mai ales asupra pensiilor private.

„În această seară, Guvernul intenționează să aplice o lovitură năpraznică economiilor acumulate în ultimii 10 ani de cei peste 7 milioane de angajați. Domnii Dragnea, Vâlcov și Teodorovici au găsit până la urmă modalitatea prin care să pună mâna pe banii acumulați la Pilonul 2 de pensii și să deturneze cei peste 48 de miliarde de lei economisiți pentru pensiile viitoare”, a notat Raluca Turcan.

Totodată, deputata și-a argumentat în câteva puncte afirmațiile.

  • „Banii acumulați deja vor fi direcționați din instrumente de economisire sigure (depozite, titluri de stat, acțiuni etc) în contracte de parteneriat public-privat, controlate politic. Adică, prin ordonanța de urgență, Pilonul 2 de pensii trece direct în administrarea grupării cu comportament infracțional din PSD-ALDE!
  • Banii vor putea fi retrași din Pilonul 2;
  • O parte din comisioanele aplicate contribuțiilor la Pilonul 2 va merge direct la Pilonul 1 de pensii (adică se ia din pensiile viitoare, ca să se plătească datoriile de astăzi); (…)”

Turcan a mai adăugat că Pilonul 2 reprezintă garanția că ”banii nu se pierd”, fiind proprietatea privată a contribuabilului sau a urmașilor acestuia.

„Pilonul 2 este singura garanție că românii pot avea o pensie decentă în viitor, care să nu mai depindă de ”pixul” Guvernului”, a conchis Raluca Turcan.


CITEȘTE ȘI: GALERIE FOTO/ Timişoara, la 29 de ani după Revoluţie. Cum arată azi locurile unde, în 1989, s-a murit pentru libertate


FOTO: FACEBOOK

Urmărește-ne pe Google News