”În momentul de faţă nu cred că România este pregătită
pentru pensionare obligatorie la 70 de ani, însă cred că se impune o discuţie
în spaţiul public ca dacă persoanele doresc să opteze pentru creşterea vârstei
de pensionare, atunci să o facă, dar nu cred că vom ajunge în curând la o
creştere obligatorie a vârstei de pensionare”, a spus Turcan.

Ea a arătat că acest subiect privind posibilitatea
optării pentru creşterea vârstei de pensionare a fost lansat în dezbatere
publică.

”Se lucrează la un proiect. Dacă vă aduceţi aminte,
există şi în Camera Deputaţilor un astfel de proiect prin care să poţi să
optezi pentru a putea lucra până la 70 de ani.

Dacă se va ajunge la concluzia că există o susţinere
pentru această idee, este posibil să luăm această măsură. În momentul de faţă,
nu cred că poate fi pusă problema pensionării obligatorii la 70 de ani”, a spus
vicepremierul Turcan.

Vicepremier: ”Pilonul II trebuie să fie întărit”

Vicepremierul a mai afirmat că Pilonul II trebuie să fie întărit, astfel încât un număr cât mai mare de beneficiari să poată să aibă asigurată o pensie dintr-o sursă de finanţare alternativă.

”Procentele exacte, termenele nu cred că trebuie
discutate fără simulări exacte şi în momentul în care vor exista toate aceste
simulări le vom prezenta public”, a mai spus Turcan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News