Nelu Tătaru a dezvăluit că, în acest moment, România se află pe o pantă descendentă în ceea ce privește numărul cazurilor de infecții cu coronavirus, însă pericolul nu a trecut, mai ales că în primele trei zile după ridicarea stării de urgență “au fost niște exagerări”.

“Suntem pe o evaluare pozitivă, rămâne să vedem în zilele următoare efectul primelor trei zile de relaxare, în care, după cum am văzut, au fost și niște exagerări”, a spus Nelu Tătaru la TVR 1.

Ministrul sănătății a continuat: “Suntem pe panta descendentă, avem o săptămână de când sunt un număr mic de cazuri, sub 200 cazuri noi și un număr la fel de mic, sub 200, de pacienți în terapie intensivă. Suntem într-un moment în care gestionăm un weekend trecut cu măsuri de relaxare. Avem 10.000 de cazuri vindecate”.

Conform lui Nelu Tătaru, în fiecare zi se fac evaluări privind primul moment de relaxare “pentru a pregăti cea de-a doua perioadă de relaxare, de după 1 iunie”.

Ministrul sănătății a vorbit și despre persoanele reticente, care nu cred în existența acestui virus.

“Nu am văzut aceste mesaje acum o lună sau o lună și jumătate, când foarte puțini erau cei care discutau în public despre pandemie și discutau și o serie de măsuri. Sunt, într-adevăr, persoane reticente, vedem, nu doar la noi, în întreaga lume, vedem și mișcări, antivaccinare, împotriva existenței acestui COVID, dar realitatea este alta”, a conchis Nelu Tătaru.

Urmărește-ne pe Google News