Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) și Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General au desfășurat, în perioada 31 august – 4 septembrie, o nouă campanie de cercetări arheologice în localitatea Periprava, comuna C.A. Rosetti, Tulcea.
Acțiunea a avut ca obiectiv căutarea, descoperirea și recuperarea rămășițelor pământești ale deținuților politici decedați în fosta colonie penitenciară, transmite AFDPR, într-un comunicat.
Pentru cele patru scheletele de deținuți care au fost descoperite și recuperate în cursul ultimei campanii arheologice s-a urmat procedura legală: osemintele au fost demontate si extrase în prezența unui medic legist, fiind împachetate și apoi transportate la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean Tulcea.
Munca arheologilor a fost îngreunată de faptul că la suprafața solului nu existau semne distinctive care să amintească de înhumarea cadavrelor. Identificarea locurilor în care deținuții erau îngropați a fost posibilă doar datorită amintirilor localnicilor bătrâni sau ale unor foști angajați ai coloniei penitenciare.
În total, în cele șapte campanii de săpături, arheologii au reușit să recupereze rămășițele a 54 de deținuți politici, constatând că o parte din ei fuseseră îngropați dezbrăcați ori înveliți în stuf și legați cu sârmă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_9adbd3a1e5fe0aa1b4c8f06c4e0f0c04.jpg)
Printre cadavrele lor, specialiștii au găsit și rămășițele unor localnici din Periprava.
În timpul săpăturilor, arheologii au descoperit și mormântul unui deținut politic ale cărui rămășițe nu se mai aflau în groapă, specialiștii opinând că familia acestuia a reușit să afle cu exactitate locul în care a fost înhumat și i-a preluat trupul.
Din mormintele deținuților au fost recuperate rămășițele pământești a 54 de persoane, la unul din sicriele descoperite constatându-se că acesta avea capacul deranjat și scheletul lipsă. Această situație se explică prin faptul că familia defunctului a avut cândva posibilitatea să afle locul precis al mormântului, să-l deshumeze și să-i recupereze osemintele.
Asociația Fostilor Deținuți Politici din România:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_20f4b732ec996db395bf8e8c5fd41a7f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b062c901c4e7322050b268cb2df31a37.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8ab6f812adbc0f630295f6b7c902f4fb.jpg)
![Imagini video! Momentul în care criminalul concurentei de la “Insula iubirii” e ]ncolțit de polițiști! Bărbatul s-a sinucis în parcarea complexului Cosmopolis](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d99102017ed2abdf6e51ed331efd573.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bd9a2e18f8c72a4f62e2aad89915e734.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8d1a72e19207177af53e5ff5a277317e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3f8dc3a67e95abdb01f9086214b633cb.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dc7f7e91d7156ce136fd5e59ff45ec07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ff41715c8d835d1a6818666123a0e881.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_fb46d77629ee6965bf5b0ae3708531c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ad296b5b37d0aa2737e6b29caca2bb0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_38f8c0dc18c6444c091f241b7180c949.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_20345c06a16d009c6474651f9de63022.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bb6de6fad1529cac241cd2dc6232993b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0867b6a6c7c9a59cf75e56327da267b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_978826d10f3de15ef40965f89ea52d28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2eaab458ac54ac99ed03774a904db9db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_3573c1fc6e9180ba845812601a05c7c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_92531cd70d2a839625f127b101928a32.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_46a29506b1e107f00516eb62f320b5f9.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.