Din trupurile celor doi piloţi au fost descoperite puţine rămăşiţe, acestea fiind împrăştiate în urma exploziei. Resturile umane au fost duse la IML Cluj, legiştii spunând că piloţii au fost identificaţi după verighete, dar şi după bucăţi de haine.
“Au încăput în trei pungi, câteva kilograme de carne”, ne-a declarat Maria Pop, femeia care a fost în apropierea locului în care s-a prăbuşit avionul. Pentru rudele piloţilor, durerea este imensă. Cele două familii, care locuiesc în acelaşi bloc, se pregătesc de înmormântare. Despre căpitan-comandorul Laurenţiu “Kiru” Chiriţă şi locotenent- comandorul Sorin Avram, colegii şi cunoscuţii au doar vorbe de laudă. Cuvintele însă au acea încărcătură plină de regrete şi compasiune.
Erau pasionaţi de meseria lor
“Au plecat prea repede şi prea nedrept dintre noi. Pe Kiru l-am văzut astă-vară la mitingul aviatic de la Kecskemét, din Ungaria. Toată lumea a aclamat evoluţia sa”, ne-a spus o cunoştinţă de-a piloţilor.
Însă activitatea celor doi înseamnă mult mai mult decât atât. Erau pasionaţi de meseria asta. Kiru a zburat pe toate avioanele propuse spre achiziţie Forţelor Aeriene Române, iar Sorin Avram a coordonat, anul trecut, un exerciţiu româno- american. Fiecare avea peste 1.000 de ore de zbor. În- tr-un interviu prezentat de Pro Tv, Laurenţiu Chiriţă spunea: “Suntem nişte copii mai mari. Avem nişte jucării costisitoare. Acest zgomot (n.r. – al unui motor de supersonic) ne face să simţim că trăim. Dacă nu l-am mai auzi şi simţi, în acel moment putem spune că meseria noastră s-a sfârşit”.