Românca stabilită în Italia face yoga, pilates şi  are şi o multime de trucuri  de dietă: mănâncă germeni de grâu încolţit sau drojdie de bere.

„Nu fumez, nu mă droghez, nu beau alcool, decât un pahar de vin roşu uneori. Mănânc soia, lucruri integrale, dar nu mă chinui şi nu fac excese de cantităţi. Îmi place să pun grâu la încolţit, să-l ţin acolo 48 de ore, după care îl amestec la o salată mixtă, cu ulei, sare si condimente. Face foarte bine la organism”, a spus Ramona pentru perfecte.ro

Chiar dacă operaţiile estetice sunt o modă printre vedete, Ramona nu a optat până acum la nicio astfel de intervenţie. Motivul? Frumoasa româncă susţine că-i este teamă de bisturiu.

„Nu optez pentru operaţiile estetice. Sunt pentru a face totul în aşa fel încât să nu ajungi la un chirurg. Mie mi-e frică de operaţiile estetice. E, însă, adevărat că atunci când trec anii, e mai greu să accepţi un rid făcut cu sacrificiu. Eu mă îngrijesc, mă hidratez, folosesc măşti bune pentru faţă, îmi exfoliez corpul şi faţa o dată pe săptămână”, a adăugat aceasta.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 

Urmărește-ne pe Google News