Pe când avea 24 de ani, deja absolventă a Universitații Babeș-Bolyai din Cluj, Ramona Pașca și-a dorit să studieze și în străinătate, așa că aplicat la o bursă Erasmus în Franța. S-a îndrăgostit rapid de Paris, orașul unde a studiat, și după finalizarea masterului, a rămas acolo.
Nu i-a fost așa de ușor la început – a lucrat la promoter pentru o companie de mașini și ca babysitter. Timp de șapte ani a fost angajată la o familie care avea cinci copii. În același timp, a lucrat și într-un magazin de haine, unde a învățat totul despre viitoarea ei afacere din capitala franceză.
Astăzi, românca deține brand-ul „Le coeur brodé”, o afacere chiar în apropierea catedralei Notre-Dame. Le vinde francezilor, dar și turiștilor produse unicat: tricouri brodate chiar de ea, hanorace brodate, pălării, accesorii pentru păr și alte articole aparte. Despre „Le coeur brodé”, dar și despre viața în Franța, Ramona Pașca a povestit pe larg pentru Libertatea.
„Dorința de a rămâne în Franța a venit în urma unui job de două zile, remunerat cu salariul mamei pe o lună în România”
Libertatea: Care e motivul pentru care ai părăsit România? Cum te-ai stabilit în Franța și cum de ai ales Parisul?
Ramona Pașca: Nu m-am gândit niciodată să părăsesc România, însă în anul 2 de masterat am avut posibilitatea să plec cu o bursă Erasmus în Franța. Mi-a plăcut foarte mult experiența, fusese cea mai frumoasă, complexă și bogată de până atunci. Dorința de a rămâne în Franța a venit, totuși, în urma unui job de două zile, job care fusese remunerat aproximativ cu salariul mamei mele pe o lună acasă.
De ce am ales Parisul? Parisul a fost singurul loc unde, indirect aveam pe cineva. Fratele unui prieten din grupul meu locuia la Paris. Nu ne cunoșteam, însă eu l-am contactat și l-am rugat să mă primească o lună la el, o lună fiind și termenul dat de mine pentru a-mi găsi un job, dar și o chirie nouă.
– Cum a început povestea Le coeur brodé?
– Povestea Le coeur brodé pur și simplu a apărut. Azi nu-mi mai pot aminti de unde a pornit. Posibil să fi văzut o inimă undeva și asta m-a inspirat. Am început, timid și total nepricepută, să brodez o inimă pe un tricou. Primele inimi cred că îmi luau și câte două ore.
Tricourile plăceau, așa că mi-a venit ideea să brodez acest simbol și pe berete, fără să mă gândesc că beretele sunt acel tipic franțuzesc căutat de turișți. Azi, Le coeur brodé se bucură de cel mai mare succes și este colecția care îmi susține activitatea.
– Ce ai făcut înainte de a deține propria afacere? Ce studii ai urmat?
– În Franța, înainte de a avea boutique-ul Shopping for Happiness, am lucrat cu copii și într-un magazin de haine. Pe lângă, din pasiune, realizam bijuterii-fantezie pe care le expuneam într-un salon de coafură. După 5 ani am deschis afacerea mea, iar de curând, am sărbătorit 6 ani de activitate. Cât despre studii, am absolvit Facultatea de Științe Economice, secția Management la Cluj, iar apoi, doi ani de masterat, domeniul Management Strategic, la Timișoara. Ultimul semestru l-am terminat în Franța cu bursă Erasmus.
– Cât de greu ți-a fost să deschizi o afacere în Franța? Cum e legislația acolo din acest punct de vedere?
– Să deschid afacerea a fost cel mai simplu. Totul s-a făcut online, iar în decurs de două săptămâni am avut toate actele acasă. În schimb, simplu nu a fost să găsesc spațiul, asta mi-a luat 6 luni. Eu sunt înregistrată ca antreprenor și totul e destul de simplu. Eu îmi țin contabilitatea și toate declarațiile, plățile le fac online în contul meu de antreprenor.
– Comercializezi haine, dar și accessorii personalizate. Te ocupi singură de această afacere, ai și un ajutor?
– Da, așa e. Azi am colecția mea de haine, bijuterii lucrate manual, dar și de pantofi în colaborare cu brandul Mono Shoes… și nu mă voi opri aici. Sincer, încă eu fac totul. Brodez, preiau comenzile, trimit coletele, sunt la boutique, țin contabilitatea, mă ocup de rețelele de socializare, sunt fotograful, dar și modelul pentru creațiile mele. Poate e mult, dar fiecare în parte mă pasionează.
– Cine te-a susținut în parcursul tău de antreprenor?
– Chiar de la începuturile mele mi-a fost mereu alături prietenul meu. El a crezut în visul și în capacitățile mele, iar în momentele mai puțin ușoare nu m-a lăsat să renunț. Am avut mereu aproape și familia, prietenii, oameni dragi mie și apoi și clienți care ne apreciau și au rămas fideli.
„Sunt în discuții pentru o expunere a articolelor în Tokyo”
– Te-ai gândit să te extinzi în Franța? Chiar să îți deschizi un magazin în România?
– Până anul acesta, mai puțin. Însă în fiecare zi văd cât de iubite și apreciate sunt articolele Le coeur brodé, așa că îmi doresc să cresc cât mai mult acest brand și să-l fac să ajungă la cât mai multă lume. Până acum, am avut o colaborare cu un boutique în Franța, acum sunt în discuții pentru o expunere a articolelor în Tokyo.
Sigur, m-am gândit că ar fi fain să particip măcar la un eveniment în România. Un magazin implică foarte multe, dar nu se știe niciodată, de ce nu?
„Am primit ajutor financiar de la statul francez”
– Cum a supraviețuit afacerea ta în pandemie? Magazinul a fost închis?
– Se spune că perioadele de criză te determină să cauți idei sau strategii noi. Sigur, pandemia a micșorat considerabil partea vânzărilor, magazinul fiind închis 6 luni, însă a venit și cu părți bune. Eu am putut broda mai mult, am fost mai creativă, am dezvoltat colecția, am lucrat online, am lucrat la dezvoltarea mea personală și am organizat o campanie umanitară.
Tot răul vine și cu un bine, depinde doar de noi ce vrem să vedem! Am avut însă noroc să fim scutiți de chirie o perioadă și să primim și ajutor financiar de la statul francez.
– Cum erau vânzările înainte de pandemie și cum sunt acum?
– Înainte de pandemie am avut cea mai bună perioadă de până acum. Ofeream clienților exact ceea ce își doreau și am învățat comportamentul lor. Vânzările au scăzut considerabil, poate cu 50-60% chiar. Sigur, e o schimbare uriașă, dar trebuie să găsim, cu toții, soluții ca să continuăm.
– Au pășit în magazin și nume celebre?
– Celebre sau mai puțin celebre, nu aș ști cum să le numesc exact, însă sigur mulți oameni frumoși. Am avut odată un actor francez cu soția lui, un blogger cunoscut din Brazilia. Prima mea clientă, care e acum și prietena mea cea mai bună, are rădăcini regale, iar proprietarul primului spațiu unde eu am și început și cu care păstrez relații de prietenie și ne vizităm am descoperit apoi că e și prinț. Dar ei sunt toți oameni simpli, calzi, aceste titluri necontând deloc.
– Te gândești să revii în România?
– Vin cu drag acasă de 2-3 ori pe an, însă acum îmi doresc cel mai mult să călătoresc, să descopăr locuri, culturi și oameni noi. Mi-ar plăcea să am în viitor o căsuță într-un sat francez sau poate undeva lângă o plajă la mare. Nu voi spune nu, pentru că nu se știe niciodată. Îmi place că acasă turismul începe să se dezvolte și mulți încep a valorifica și spațiul rural.