Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a precizat că numirea a fost făcută pentru a asigura conducerea acestor instituţii în urma deciziei de neconstituţionalitate a Curţii Constituţionale.

Coaliţia de guvernare a decis să numească conducerea interimară a TVR şi a Radioului Public printr-o hotărâre a Birourilor Permanente reunite ale Camerei şi Senatului, pentru că astfel de hotărâri nu pot fi atacate la Curtea Constituţională, în timp ce hotărârile plenului pot fi contestate la CCR, aşa cum s-a întâmplat deja, arată Adevărul.

Majoritatea parlamentară a invocat lipsa de cvorum din şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor de miercuri.

„Constatăm că nu este cvorum. Faţă de această situaţie, vă amintesc dispoziţiile art. 46 alin. 8 din Legea 41/1994 privind organizarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. În situaţia în care plenul Camerelor reunite ale Parlamentului nu se reuneşte din lipsă de cvorum legal, Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor numesc directori interimari”, a spus, miercuri, preşedintele Senatului, Anca Dragu.

Parlamentarii PSD nu au participat la şedinţa de joi a Birourilor permanente reunite.

Liderul senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu, a afirmat, după ce plenul Parlamentului a fost suspendat din lipsa cvorumului, că actuala putere a acţionat în acest fel pentru a numi conducerile interimare la TVR şi la Radioul public prin decizii ale Birourilor permanente reunite, care nu pot fi atacate la Curtea Constituţională.

PSD analizează să atace în contencios administrativ deciziile luate de Birourile permanente reunite privind numirea directorilor generali interimari ai TVR şi Radioului public, a adăugat Romaşcanu.

Ramona Săseanu şi Liviu Popescu au fost numiţi pe 11 mai, de Parlament, directori generali interimari ai SRTv, respectiv SRR, după ce plenul a respins rapoartele de activitate şi conturile de execuţie bugetară pe anii 2017, 2018, 2019, ceea ce a dus la demiterea Consiliilor de Administraţie ale celor două societăţi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News