Teatrul Ion Creangă din București va fi modernizat. Conform caietului de sarcini, se are în vedere micșorarea înălțimii scenei actuale, reducerea numărului actual de locuri din sală de la 381 la circa 250, din cauza gradului de ocupare nesatisfăcător, reconfigurarea acustică a sălii și realizarea unor facilități de acces pentru persoanele cu handicap locomotor. În perioada 2009-2011 s-a realizat consolidarea integrală a corpului central și a celor două laterale a clădirii teatrului, iar acum se trece la realizarea lucrărilor de amenajare, reabilitare și refuncționalizare atât a sălii de spectacole cât și a spațiilor aferente instituției. Lucrările vor dura doi ani și vor costa 16 milioane de lei ( 3,5 milioane de euro).
Știri România Comentează