„Vitejii luptători au început să ia cu asalt uzina de la Mariupol. Oamenii aflați sub conducerea fratelui drag Zamid Chalaev, comandant de regiment, sunt hotărâți să alunge toată această mizerie Bandera (n.r. referire la liderul naționalist ucrainean Stepan Bandera) din întreprindere. Naziștii, Bandera și alte persoane nu au nicio șansă de salvare. Se apropie ora când vor da socoteală pentru mulții ani de abuzuri asupra civililor din Donbas. Nimeni nu va ieși viu, pentru că acest rău trebuie distrus de la rădăcină”, a scris Kadîrov.

Cel mai probabil, liderul cecen se referă la membrii Batalionului Azov, o grupare de luptători care a apărut ca urmare a anexării Crimeei de către Rusia în 2014, cu viziuni de extremă dreapta, și care a devenit una dintre motivațiile folosite de propaganda Kremlinului pentru invazia din Ucraina.

De altfel, luptătorii Batalionului Azov reprezintă puțina rezistență ucraineană care se mai opune cuceririi totale a orașului-port Mariupol, asediat de săptămâni bune de către forțele ruse, potrivit agențiilor internaționale de presă.

De asemenea, invocarea liderului naționalist ucrainean Stepan Bandera (n. 1909 – d. 1959) nu este întâmplătoare, în contextul în care, în trecut, regimul sovietic a făcut o sperietoare pentru mai multe generații și numele acestuia încă este folosit ca un simbol al „neonazismului” din Ucraina de către regimul Putin.

Vladimir Putin susține că a invadat Ucraina pentru „demilitarizare și denazificare”, iar adesea în discursurile oficialilor de la Kremlin se vorbește despre prezența unor regimente de extremă dreaptă în armata ucraineană care le-ar susține tema scăpării țării de simpatizanții lui Hitler.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News