Luptătorii lui Ramzan Kadîrov, liderul autoritar din Cecenia, cărora li se spune şi „kadîroviți” și care au fost fost folosiți ca instrument de PR în războiul declanșat de președintele rus Vladimir Putin, și-ar fi ucis propriii camarazi și ar fi „operat o cameră de tortură” într-o fabrică de procesare a sticlei. Aceste fapte, dacă se dovedesc adevărate, confirmă acuzațiile făcute de comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Liudmila Denisova.
Artem Hurin, membru al consiliului local din Irpin, oraș învecinat cu Bucha, care este, de asemenea, comandant adjunct în cadrul Forțelor de Apărare Teritorială ale Ucrainei, a fost unul dintre primii care au vizitat Bucha după ce soldații lui Vladimir Putin s-au retras luna trecută, când forțele ucrainene au recucerit localitatea, pe 2 aprilie.
Acolo, Hurin a auzit numeroase relatări despre teroarea semănată de ceceni în mai multe zone din oraș, precum strada Yablonska, unde era staționat un grup de kadîroviți ce ar fi trebuit să avanseze pe Kiev. Potrivit lui Hurin, civilii ucraineni nu au fost singurii pe care kadîroviții i-au torturat și ucis în oraș.
Oficialul a precizat că același lucru l-a auzit de la locuitorii cu care a vorbit în Borodianka, oraș care se află la nord-vest de Bucha. Aceștia i-au povestit ce a făcut kadîroviții cu soldații ruși răniți, pe care i-au adus acolo din Bucha.
„Aduceau soldații ruși grav răniți la un spital mare pe care îl aveau acolo, iar pe cei care erau foarte grav răniți îi împușcau în cap. Nimeni altcineva în afară de kadîroviți nu a făcut acest lucru”, a declarat Artem Hurin, pentru The Daily Beast.
Hurin a relatat din pleiada de povești îngrozitoare ale locuitorilor care au fost torturați și violați de trupele ruse și spune că a văzut cu ochii lui civili executați care zăceau morți pe stradă.
Potrivit locuitorilor din oraș, echipa de ucigași a luptătorilor ceceni a început să execute oameni pe 5 martie.
O femeie din Bucha a povestit că a îndurat patru zile de tortură din partea unui soldat al grupării kadîroviților și a unui soldat belarus, înainte ca aceștia să-i împuște soțul în cap.
Numărul cadavrelor găsite în orașele din jurul capitalei a urcat la 1.150
Primarul din Bucha, Anatoli Fedoruk, a vorbit despre cum unitățile cecene au legat eșarfe albe pe brațele prizonierilor, similare cu cele găsite apoi pe cadavrele civililor executați pe stradă.
Iar Hurin a spus că oamenii care ieșeau din case pentru a face rost de hrană și apă erau vânați, pur și simplu: „Îi urmăreau cu binoclul și îi împușcau”.
Tot Hurin a confirmat relatările anterioare despre o cameră de tortură aflată într-o fabrică de sticlă de pe strada Yablonska din Bucha – despre care a vorbit și avocatul ucrainean pentru drepturile omului Liudmila Denisova.
Potrivit Poliției din regiunea Kiev, cadavrele a aproximativ 1.150 de civili au fost găsite în orașele de lângă capitală, de când forțele ruse s-au retras, la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie. Numai în Bucha au fost găsite peste 400 de persoane ucise.
The Daily Beast mai scrie că Ihor Iușcenko, 61 de ani, fost colonel în Forțele Armate Ucrainene, care a servit cândva ca adjunct al șefului forțelor terestre din Donbas, a povestit că a privit îngrozit cum crime de război s-au petrecut chiar în fața ferestrei sale, în plină zi.
Potrivit lui Iușcenko, o coloană de trupe ruse care înainta prin Bucha s-a oprit și a deschis focul pe strada sa din centrul orașului, pe 27 februarie, ucigând doi civili. Această coloană includea kadîroviți. Iuscenko a spus că a putut să-i identifice după ținuta lor neagră, utilizarea unor sloganuri islamice și numele lui Kadîrov inscripționat pe echipamentul militar.
O oră mai târziu, coloana lor a fost decimată de armata ucraineană, într-o altă parte a orașului, dar kadîroviții s-au întors și și-au continuat crimele.
Într-o zi, luptătorii ceceni au tras într-o mașină care circula pe stradă „cel puțin 30 de gloanțe”, ucigându-i pe cei aflați înăuntru. Mașina s-a oprit aproape de blocul lui Iușcenko. Kadîroviții i-au scos apoi din mașină pe cei doi morți, i-au lăsat pe marginea drumului și au plecat ei cu mașina.
Mama lui Iușcenko, Zina Iehorovna, prietenul acestuia, Pavel Kondratiev, și vecinul său Bogdan au confirmat ororile pentru The Daily Beast.
Postările de pe rețelele de socializare, mărturiile locuitorilor și materialele confiscate de poliția din regiunea Kiev sugerează că regimentele de kadîroviți din Bucha aparțineau cel mai probabil Unității Speciale de Răspuns Rapid (SOBR) și Unității Mobile Speciale (OMON) – aceste unități, împreună cu unele trupe ruse, au fost cel mai probabil responsabile pentru o parte semnificativă a masacrului care a avut loc acolo.
Foto: Profimedia
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina