Kadîrov și-a reafirmat dorința de a ridica o „armată de mercenari buni” în întreaga lume, care să protejeze „popoarele asuprite din acele țări care se autointitulează cele mai democratice”.

În opinia sa, luptătorii unui astfel de detașament ar trebui să fie cetățeni din diferite țări, gata „să-și dea viața nu pentru bani, ci pentru restabilirea ordinii”.

Kadîrov a vorbit și în februarie despre înființarea unei armate de mercenari, când a declarat că într-o zi va concura cu „fratele” Evgheni Prigojin, fondatorul și finanțatorul grupării paramilitare Wagner. Mercenarii Wagner luptă în Ucraina alături de soldații ruși.

La începutul lunii august, după invadarea Ucrainei, cel supranumit „Ogarul lui Putin” a spus că aproximativ 19.000 de ceceni participă la războiul din Ucraina, dar cifrele nu au putut fi verificate.

După începerea războiului împotriva Ucrainei, Universitatea Rusă a Forțelor Speciale a devenit cea mai mare trambulină pentru pregătirea mercenarilor din toată țara. S-a raportat că aproximativ 200 de așa-numiți „voluntari” sunt instruiți săptămânal.

În 2022, Universitatea Rusă Spetsnaz din Gudermes a primit 349 de milioane de ruble, aprape 4 milioane de deuro, în „donații voluntare”, de cinci ori mai mult decât cu un an mai devreme.

Foto: EPA

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Jumbo   •   03.05.2023, 09:59

Armata lui kadarov va numara milioane de anticolonialisti antiamericani si anticolonialisti antieuropeni. Succes patriotule! Sa nu uit, slava ucrainaaaaa, hahahahahahaha

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI