Anunțul liderului cecen vine după ce, sâmbătă, 26 februarie, acesta a confirmat că a trimis combatanți din republica rusă să lupte în Ucraina.
„Despre victime. Din nefericire, s-au înregistrat pierderi între cei născuţi în Republica Cecenia. Doi au murit, şase au fost răniţi”, a scris Kadîrov pe contul său de pe Telegram, adăugând că orice ordin al Kremlinului „va fi dus la îndeplinire de băieţii noştri, oricare ar fi el”.
„Trupele Gărzii Ruse din Republica Cecenia, înarmate cu echipament de ultimă generaţie, uniforme, pregătite fizic, sunt decise să îndeplinească ordine, indiferent cât de complexe”, a mai scris Ramzan Kadîrov.
De asemenea, acesta consideră este „necesar să se treacă la măsuri de mai mare anvergură pentru a distruge naziştii şi teroriştii (ucraineni), pentru a elibera oraşele”.
Kadîrov s-a lansat și într-un atac împotriva Occidentului şi asupra preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, despre care spune că „a pierdut contactul cu lumea, şi nu de ieri de azi, ci de multă vreme”. „Nu a guvernat, dar este guvernat” de Occident, a mai afirmat liderul cecen.
Acesta a preluat, totodată, și discursul liderului de la Kremlin, potrivit căruia armata rusă nu atacă civili în Ucraina.
„Preşedintele Vladimir Putin, ca orice rus, nu vrea victime omeneşti în rândul poporului înfrăţit. Vrea ca ucrainenii să aibă ocazia să-şi stabilească propriul destin şi să nu depindă de dorinţele «partenerilor» occidentali. Eu, în calitate de expert militar, de persoană care a văzut şi trăit informaţia modernă şi războaiele pe câmpul de luptă, vă cer vouă, ucrainenilor, să nu ascultaţi şi să vă transformaţi în stăpânii ţării voastre, lăsându-i în urmă pe cei care urmăresc propaganda europeană. Doar aşa vom reduce pierderile omeneşti”, a spus Kadîrov.
Agenția France Press aminteşte că Ramzan Kadîrov a impus în Cecenia un regim represiv, cu ajutorul aşa-numiţilor „kadîrovţi”, unităţi paramilitare care seamănă teroarea pentru a-şi urmări inamicii. Forţele aflate sub controlul lui Kadîrov sunt acuzate de numeroase atrocităţi în Cecenia.
Curtea Penală Internațională de la Haga a anunțat luni că va deschide o anchetă în cazul invaziei ruse în Ucraina, după ce a găsit dovezi „rezonabile” pentru a suspecta presupuse crime de război și crime împotriva umanității comise de trupele ruse.
Ramzan Kadîrov este al cincilea șef al unei regiuni rusești care a admis că forțele de invazie au suferit pierderi.
Duminică, Ministerul rus al Apărării a recunoscut pentru prima dată că au existat soldați „uciși și răniți” printre trupele sale din Ucraina, fără a preciza câți luptători au murit acolo.
Luni, guvernatorii regiunilor Kalmykia, Kursk și Penza din Rusia au anunțat că cel puțin un soldat din regiunile lor și-a pierdut viața în Ucraina. Guvernatorul republicii Daghestan din Caucazul de Nord a fost primul lider regional care a admis victime din rândul trupelor locale.
Presa ucraineană a scris, în urmă cu două zile, că generalul Magomed Tushaev, mâna dreaptă a lui Kadîrov, ar fi fost eliminat de forțele speciale ale Kievului în timpul luptelor din zona aeroportului Gostomel, aflat în apropierea capitalei Ucrainei.
Marți s-a intrat în a șasea zi a războiului declanșat de Rusia în Ucraina, după ce președintele Vladimir Putin a ordonat, pe 24 februarie, lansarea ofensivei împotriva țării conduse de Volodimir Zelenski, afirmând că este vorba despre o „operațiune militară specială de eliberare”.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia.