Ramzan Kadîrov se laudă că a primit un armăsar de rasă de la un „admirator din Germania” care vrea să se mute „în Rusia puternică și iubitoare de libertate”
Ramzan Kadîrov și calul despre care spune că l-a primit cadou. Foto: Captură video
Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, rămâne extrem de activ pe rețelele de socializare, mai ales pe canalul de Telegram, unde are peste 2,5 milioane de urmăritori. Postările sale sunt dintre cele mai vehemente în corul propagandei ruse care susține nu doar invazia Ucrainei, ci în general superioritatea Rusiei asupra lumii. Ultima dintre ele are ca subiect un armăsar de rasă.
Kadîrov a publicat un video în care e filmat un cal coborât dintr-o mașină, la reședința liderului cecen din Groznîi. Zâmbitor, Kadîrov plimbă calul prin curte și-l sărută, iar în textul care însoțește imaginile explică povestea armăsarului.
„Dragi prieteni! Un cadou cu adevărat minunat mi-a fost făcut astăzi de un admirator din Germania, Markus J. Acest cal cu adevărat grațios din legendara rasă Shire poartă numele simbolic de Mareșal. Dragul nostru prieten l-a trimis în semn de profund respect și recunoștință față de Rusia și de cei care locuiesc aici și pe care îi felicită sincer pentru bunăstarea lor. Recunoaște că țara noastră este mai aproape de el în spirit, decât cea în care s-a născut. Și în acest sens, de mult se gândește să se mute.
Ca un fan devotat al cailor, am fost mai degrabă surprins și încântat de un astfel de cadou, pentru care îi mulțumesc sincer.
De asemenea, salutăm cu mare plăcere dorința lui de a se muta într-o Rusia puternică și iubitoare de libertate. Pentru că aici va găsi nu numai parteneri de afaceri, ci și prieteni loiali. Ușile noastre sunt mereu deschise pentru tine, dragă Markus J.!”.