„Dacă fratele mai mare Prigojin și Wagner pleacă (din Bahmut – n.r.), atunci Statul Major General va pierde o unitate de luptă experimentată, iar fratele mai mic Kadîrov și Akhmat (unitățile sale de luptători) îi vor lua locul în Bahmut”, a spus liderul cecen.

„Dacă totuși scenariul se va desfășura astfel, luptătorii noștri sunt deja pregătiți să plece și să ocupe orașul. Este o chestiune de ore. Dar aș dori să ocupăm cei doi kilometri rămași din oraș, nu cu prețul vieții soldaților, ci ca urmare a înțelegerii reciproce, a sprijinului, a determinării comandamentului și a luptătorilor de a îndeplini ordinul comandantului suprem al Rusiei, Vladimir Vladimirovici Putin”, a mai afirmat Kadîrov.

Referindu-se la anunțul lui Evgheni Prigojin privind retragerea luptătorilor Wagner de la Bahmut și la acuzele acestuia cum că liderii militari ruși au refuzat să le dea mercenarilor suficientă muniție, Kadîrov a precizat că urăște să audă ultimele declarații ale fondatorului grupării și că „este de două ori mai neplăcut că conducerea Ministerului rus al Apărării nu comentează sau nu se întâlnește cu conducerea «Wagner» pentru a lua o decizie sau pentru a clarifica ceva”.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Potrivit acestuia, astfel de dușmănii publice demotivează luptătorii ruși și societatea.

Totodată, Kadîrov a vorbit despre lipsurile cu care s-au confruntat și luptătorii lui, precizând că la Mariupol, „când cinci tancuri de la Ministerul Apărării erau necesare pentru a sprijini infanteria, nu ni s-a putut aloca decât unul, al cărui echipaj a abandonat vehiculul în prima bătălie”.

„Au existat probleme și cu alte echipamente. (…) Am sunat personal la Moscova, am vorbit cu comandanți, șefi, superiori. Într-o lună problema a fost rezolvată. Da, nu a funcționat la primul apel. Dar nici unitățile noastre nu au înregistrat clipurile, nu au oferit inamicului un infotainment plăcut”, a mai spus Kadîrov, care l-a criticat pe Progojin pentru că a arătat imagini cu cadavrele luptătorilor din gruparea sa.

„Filmarea cadavrelor camarazilor de arme căzuți la datorie, de dragul strigătelor publice… este greșită. Să nu facem niciodată așa ceva”, spune liderul cecen.

Evgheni Prigojin a anunțat vineri că, din 10 mai, va transfera armatei regulate a Rusiei pozițiile deținute de Wagner în Bahmut, motivul retragerii fiind lipsa muniției, pentru care a acuzat în mod direct Ministerul rus al Apărării.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Statul-Major rus este responsabil pentru „zeci de mii de morţi şi răniţi” ruşi în Ucraina, a mai acuzat Prigojin într-un nou mesaj ce îl vizează direct pe ministrul Serghei Șoigu.

Foto: Profimedia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

Jumbo   •   06.05.2023, 12:06

Cica patriotul Putin vrea sa i recompenseze pe wagnerieni, le plateste un concediu gratuit de 1 an pe Coasta de Azur. In licul lor baga parasutistii, trupele speciale iar in urma lir, kadirovitii, sa rada tot. Slava Ucraina 😢😢😢😀😀😀

    VolodimirZelenski   •   06.05.2023, 13:05

    De fapt, cadâroviții vor dispărea cu toții în Bahmut. Heroyam Slava!

      Gandalf_the_Grey   •   06.05.2023, 17:31

      VolodimirZelenski   •  06.05.2023, 13:05

      De fapt, cadâroviții vor dispărea cu toții în Bahmut. Heroyam Slava!

      Dacă iei genele cele mai negre ale lu' tovniceceau și le combini cu ale unui jihadist lipsit de orice simțăminte umane obții exact acest dictator care și-a siluit poporul și care consideră Cecenia drept ograda lu' tac-su'. Ca atare, antamez la promisiunea dvs, Domnule Președinte! Asta va elibera încă o țară de sub cizma unui dictator nemilos.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI