O persoană a fost transportată la UPU Ploiești, după accidentul din Sinaia. Foto Facebook/Matache Corneliu
Un accident s-a petrecut în cursul serii de sâmbătă, 5 aprilie, la Sinaia, unde o mașină, în care se afla și persoana rănită și dusă la spital la Ploiești, și un autocar cu 15 pasageri s-au ciocnit. Impactul a fost urmat de un incendiu. Și al doilea ocupant al mașinii a fost rănit, fiind preluat de un elicopter SMURD.
„Două victime au început deplasarea, una către UPU Ploieşti, cealaltă către stadionul din oraşul Sinaia, unde a aterizat elicopterul SMURD”, a transmis ISU Prahova, conform News.ro.
Poză cu autocarul implicat în accidentul petrecut la Sinaia. Foto Facebook/Matache Corneliu
Alți doi oameni au fost duși la spital pentru investigații. Cele două victime sunt conștiente și cooperante.
La locul accidentului s-au deplasat o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și una de terapie intensivă mobilă de la Ploiești. În plus, și o ambulanță SAJ Prahova a fost la fața locului.