Peste 2.000 de oameni s-au adunat vineri în faţa unui tribunal din Plovdiv, unde se judecă recursul referitor la o moschee din centrul oraşului Karlovo, preluată de stat în urmă cu mai mult de 100 de ani, şi care ar putea fi redată musulmanilor din zonă.
120 de persoane au fost reţinute
Manifestanţii au mărşăluit apoi prin oraş, iar unii protestatari, care scandau lozinci rasiste, au atacat o moschee, apărată de un cordon de poliţişti. Un poliţist a fost rănit şi aproximativ 120 de manifestanţi au fost arestaţi. Procurorii din Sofia au deschis dosare penale pentru opt persoane, acuzate de huliganism şi xenofobie. Mai mulţi protestatari au suferit leziuni în luptele cu poliţia. Muftiul local a condamnat atacul asupra moscheei şi a declarat că încercarea de a face presiuni asupra instanţei pune în pericol democraţia. Musulmanii, cei mai mulţi de origine turcă, reprezintăaproximativ 13% din populaţia Bulgariei, ţară predominant ortodoxă, şi locuiesc în zona de sud-est a Bulgariei. l