O elevă de clasa a XII-a din Huşi, judeţul Vaslui, a îndurat chinuri groaznice din partea celui care, până nu demult, îi mărturisea dragostea. Tânăra de 19 ani a fost răpită de pe stradă, de fostul ei iubit, în timp ce mergea spre şcoală, şi dusă pe un câmp, unde a fost violată.
Drama Elenei Florea a început în iulie 2008, la scurt timp după ce s-a despărţit de prietenul ei, Bogdan Carp, de 21 de ani, după o relaţie de 24 de luni. Atunci, tânărul, într-un exces de furie, i-a tăiat fetei venele. Din fericire, aceasta a fost salvată la timp de medici. Drept urmare, eleva şi-a retras plângerea depusă la poliţie, împotriva fostului iubit. Vineri dimineaţă, însă, Bogdan, încă afectat de despărţire, a urmărit-o pe Elena în timp ce se îndrepta spre şcoală, a forţat-o să urce în maşina lui şi a dus-o pe un câmp, unde ar fi bătut- o şi ar fi violat-o.
Agresorul, arestat pentru 29 de zile
Fata a fost găsită, după două ore, în stare de şoc, lângă o biserică din localitatea vasluiană Lunca Banului. Medicii legişti au confirmat faptul că Elena a fost abuzată sexual. Bogdan Carp a fost prins la scurt timp, la nici 20 de kilometri de locul în care s-a petrecut agresiunea. El a fost arestat pentru 29 de zile şi riscă ani grei de închisoare.