Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) a publicat raportul pe anul 2017 privind numărul de oameni care au fost forțați să-și părăsească locuințele și țările de origine din cauza conflictelor. ”Războaiele, alte violențe și persecuții au adus strămutarea forțată la un nou nivel record pe plan internațional în 2017, al cincilea an la rând”, anunță experții UNHCR. În 2017, România a înregistrat un număr de 4.820 cereri de azil, majoritatea provenind de la persoane din Irak, Siria și Afganistan. În această cifră sunt cuprinse și cele 174 persoane relocate din Grecia și Italia
În raportul său anual Tendințe Globale, publicat astăzi, UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, a anunțat că ”68,5 milioane de persoane erau strămutate la sfârșitul anului 2017. Printre ele se numără 16,2 milioane de persoane care au devenit strămutate în cursul anului 2017, fie pentru prima dată, fie în mod repetat – ceea ce indică un număr enorm de persoane aflate în deplasare și echivalentul a 44.500 de oameni strămutați în fiecare zi, sau o persoană strămutată la fiecare două secunde”.
Același document mai spune că la sfârșitul anului 2017, 3,1 milioane de oameni așteptau rezultatul unor cereri de azi depuse în diferite țări. Pe scurt, în 2017 au fost aproape la fel de multe persoane strămutate ca populația Thailandei. La nivel global, una din 110 persoane este strămutată.
„Ne aflăm într-un moment de răscruce, în care succesul gestionării strămutării forțate la nivel global necesită o abordare nouă și mult mai complexă, astfel încât țările și comunitățile să nu fie nevoite să se descurce singure. Dar există și motive de speranță. Paisprezece țări testează deja un nou plan pentru a răspunde situațiilor ce implică refugiații, iar în câteva luni un nou Pact Global privind Refugiații va fi gata de adoptare de către Adunarea Generală a ONU. Astăzi, în ajunul Zilei Mondiale a Refugiaților, mesajul meu pentru statele membre este să susțineți acest pact. Nimeni nu devine refugiat de bunăvoie, dar noi ceilalți ne putem arăta bunăvoința și îi putem ajuta”, a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați Filippo Grandi
Raportul Tendințe Globale mai arată că majoritatea refugiaților trăiesc în zone urbane (58%), nu în tabere sau zone rurale, și că populația strămutată la nivel global este tânără – 53% sunt copii, dintre care mulți sunt neînsoțiți sau separați de familiile lor.
Câți refugiați sunt în România
În 2017, România a înregistrat un număr de 4.820 cereri de azil, majoritatea provenind de la persoane din Irak, Siria și Afganistan. În această cifră sunt cuprinse și cele 174 persoane relocate din Grecia și Italia . 549 persoane care au sosit pe Marea Neagră în perioada august – noiembrie 2017.
”Comparativ cu cifrele anilor trecuți în care media cererilor de azil se situa în jur de 1.500 pe an, anul 2017 a reprezentat o excepție. În cursul anului 2017, 1,234 persoane au primit protecția statului român (le-a fost recunoscut statutul de refugiat).În iunie 2018, în Romania existau 4,056 refugiați (cifră reprezentând numărul de persoane cu permis de rezidență valid).Din 1991 și până în prezent, România a înregistrat peste 30.000 cereri de azil și a oferit protecție unui număr de 7,800 persoane”, se arată într-un comunicat al UNHCR România.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro