Ministrul Ioana Mihăilă a primit vineri, la prânz, documentul comisiei delegate să ancheteze numărul morților COVID. Mihăilă a fost nemulțumită. “Ministrul a cerut mai multe detalii, pentru că nu arată cum ar trebui”, a spus un oficial din minister. Specialistul nu a putut detalia ce înseamnă că documentul „nu arată cum ar trebui”.
„Raportul riscă să creeze şi mai multă confuzie, pentru că nu oferă explicaţii clare, ci, mai mult, spune că nu poate fi aflat adevărul până la finalul pandemiei”, a explicat un alt specialist o parte a reacției demnitarului.
Un angajat al Ministerului Sănătății a confirmat și el faptul că raportul a fost finalizat. „Ministrul însă ezită să-l facă public”, a spus acesta.
Au trecut trei săptămâni de când statul nu a oferit publicului nicio clarificare pentru diferenţele de mii de morţi, afirmate inițial de Vlad Voiculescu și documentate ulterior de presă.
Libertatea a scris luni cum cel puțin 2.300 de oameni morți până la 1 martie 2021 figurează oficial drept morți COVID în actele din spital, la familii, la primării și în scriptele INS. În toate aceste cazuri, COVID era, potrivit medicilor, principala cauză a decesului. Însă aceiași oameni au fost excluși din raportările făcute de Grupul de Comunicare Strategică către public și din situațiile întocmite de România pentru instituțiile europene. Diferența a fost creată practic în doar patru luni, din octombrie 2020 până în ianuarie 2021.
Pe lângă aceştia însă, mai sunt peste 3.000 de morţi, care au avut COVID drept diagnostic secundar, iar raportul arată asta, pe baza datelor de la INS. Majoritatea acestor decese sunt, conform definiţiei de caz, tot decese de COVID.
Altă sursă din Ministerul Sănătății, pentru Libertatea:
De unde provin cei încă 3.000 de decedați neraportați?
Pe certificatele medicale de constatare a decesului, medicii trec atât cauza principală a decesului, cât și pe cea secundară.
Când a răspuns Libertății, Institutul Național de Statistică a furnizat, deși i se ceruse o informație completă, doar numărul morților cu codurile de boală asociate COVID de la cauza principală a decesului: peste 2.300. În raportul către minister există și cei 3.000 de morți unde COVID apare la cauză secundară, dar care, conform definiției de caz, susține sursa din MS, sunt de fapt tot decese provocate de noul coronavirus.
Presa a solicitat, în repetate rânduri, Ministerului Sănătăţii atât diferenţa oficială dintre cele două platforme informatice, cât şi numărul deceselor care au fost invalidate de direcţiile de sănătate publică. Aceste cifre nu au fost făcute încă publice.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro