Deși Cumpănașu nu a indicat sursa raportului, acesta pare a fi elaborat într-una dintre structurile de parchet. Raportul arată că sincopele de comunicare dintre poliție și procurori au dus la înregistrarea dosarului penal la cinci ore de la apelul la 112, cu întârzirea corespunzătoare în demararea procedurilor de salvare.
În plus, nu s-a intrat în casa lui Gheorghe Dincă în noaptea dintre 25 și 26 iulie ca să nu ”compromită” probele și pentru că situația nu era ”stare de necesitate”.
Potrivit raportului, procurorii au intrat pe firul răpirii Alexandrei Măceșanu după ce Liviu Vasilescu, de la DIICOT Craiova, a văzut știrea la televizor, pe 25 iulie, la ora 12, nu de la poliție, deși se scursese o oră de când fata sunase la 112 să reclame că a fost răpită și violată.
Lui Vasilescu i-au trebuit alte trei ore să plece spre Caracal, tot atunci informându-l pe prim-procurorul din oraș, Cătălin Zăvoianu, că va cerceta acest caz întrucât există similarități cu răpirea din aprilie a Luizei Melencu. Zăvoianu a sunat apoi la poliția din Dobrosloveni care, deși avea plângerea părinților Alexandrei înregistrată de la 08.30, nu a anunțat din proprie inițiativă Parchetul. Abia la 15.30 polițistul a venit să înregistreze plângerea soților Măceșanu la Parchet.
”Nu s-a întocmit un proces verbal de sesizare din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor reclamate prin 112, iar când s-a cerut înregistrarea de la acest serviciu, prim-procurorului i s-a comunicat că urmează să sosească de la Slatina”, se arată în documentul publicat de Cumpănașu.
Potrivit raportului, procedura de înregistrare s-a făcut prin încălcarea Ordinului comun 56/2014 dintre MAI și Parchetul ICCJ cu privire la înregistrarea sesizărilor penale și coordonarea administrativă a activităților dintre poliție și parchet.
După înregistrarea dosarului penal, cercetarea a fost preluată de procurorul Cristian Popescu. Examinarea înregistrărilor făcute de camerele de supraveghere de pe posibilul traseu al mașinii în care a fost luată fata au început abia după ora 21.
Numărul de pe care a sunat Alexandra făcuse în luna mai un apel către numărul lui Dincă
Localizarea casei lui Gheorghe Dincă a fost realizată tot datorită apelului făcut de Alexandra Măceșanu. Numărul de pe care a sunat ea fusese folosit în mai 2019 pentru un apel către numărul lui Gheorghe Dincă.
În jurul orei 1.00, Compartimentul Operațiuni Speciale a precizat că, din verificările efectuate, a rezultat că numărul de telefon, de la care minora Măceșanu Alexandra Mihaela a apelat serviciul 112, a efectuat un apel în luna mai 2019, către numărul de telefon 0722 841 235, înregistrat pe numele Dincă Gheorghe
Raport
Deși apelul la 112 a fost făcut la ora 11 a zilei de 25 august, Compatimentul Operațiuni Speciale a făcut legătura cu Dincă abia în dimineața zilei de 26 august, la ora 1, adică după 14 ore.
Tot pe la acea oră, 1 dimineața, procurorul Liviu Vasilescu, de la DIICOT Craiova, a transmis poliției Caracal că un Renault break ar putea fi implicat în răpirea Luizei Melencu din aprilie, existând posibilitatea ca aceeași mașină să fie folosită și la răpirea Alexandrei Măceșanu. Informația a ajuns în posesia poliției la 13 ore după ce chiar Vasilescu a făcut legătura între cele două dispariții. Coroborarea informației cu imaginile din ziua răpirii Alexandrei au dus la confirmarea faptului că mașina aparținea lui Dincă.
Mandatele de percheziție au fost obținute de către procurorul Cristian Popescu în jurul orei 2.15, iar după o oră le-a înmânat ofițerului de serviciu de la Poliția Caracal.
Intervenția la 6 dimineața, luată „de comun acord”
Decizia ca intervenția să aibă loc abia dimineață la ora 6 a fost luată, potrivit raportului, ”de comun acord”, de către procurorii Vasilescu, Zăvoianu și Popescu, împreună cu șeful Poliției Caracal și reprezentanții IPJ Olt ”întrucât lucrătorii de poliție nu au indentificat indicii de săvârșire a unei infracțiuni flagrante în derulare”.
În motivarea deciziei, cei responsabili au invocat o notă de studiu a Secției de Resurse Umane și Documentare a Parchetului ÎCCJ din 28 noiembrie 2018 care fusese înregistrată la Parchetul Caracal cu puțin zile înainte, pe 18 iulie.
În notă se spune că ”în cazul infracțiunii flagrante grave, de natură să pună în primejdie viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane (…) nu se poate pătrunde în locuință fără mandat de percheziție sau fără consimțământul persoanei care le folosește, decât în condițiile stării de legitimă apărare sau stării de necesitate”. Sublinierea este făcută de autorii raportului privind investigația de la Caracal.
Un alt considerent invocat de cei responsabili pentru amânarea intervenției în casa lui Dincă este ”riscul compromiterii probelor” în situația în care autorul nu se afla acolo, iar percheziția era făcută în afara orelor legale indicate pentru acest gen de procedură.
În concluziile raportului, se arată că nu au fost respectate procedurile de înregistrare a cauzei, precum și ”sincope în comunicare dintre organele de poliție și procurori constând în aceea că dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal la cinci ore de la sesizarea Serviciului 112”.
La capitolul ”Propuneri”, raportul recomandă efectuarea unui control la Parchetul Caracal privind modul de înregistrare a sesizărilor penale și trimiterea textului către Ministerului Justiției și către Inspecția Judiciară.