„Joi, Consiliul General al CNATDCU se va întâlni, iar unul dintre subiectele aflate pe ordinea de zi a şedinţei este votul asupra raportului referitor la acuzaţia de plagiat în ceea ce o priveşte pe doamna Kovesi. Raportul a fost trimis către Consiliul General, joi se va vota raportul. Membrii Consiliului General îşi vor da votul asupra raportului înaintat de Comisia de Ştiinţe Juridice”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.

Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara a anunţat, pe 17 noiembrie, că 564 de rânduri din lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi sunt similare cu alte surse, iar în ceea ce priveşte sesizarea făcută privind plagiatul, specialiştii au transmis că aceasta este parţial fondată.

„Având în vedere că teza de doctorat supusă analizei are 11.512 rânduri, cele 564 de rânduri, găsite ca fiind similare în raport cu sesizarea înregistrată la UEFISCDI nr. 2567/13.10.2016 cu alte surse, reprezintă un grad de similaritate de 4,9 %. În absenţa unui raport a unei comisii de specialitate, Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT îşi asumă în acest moment gradul de similaritate”, se arăta în comunicatul transmis de Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara.

„Omuleții verzi” ai lui Putin din România. Cum vor fi folosiți de Kremlin
Recomandări
„Omuleții verzi” ai lui Putin din România. Cum vor fi folosiți de Kremlin

„Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT a concluzionat că sesizarea este nefondată pentru 4.141 de rânduri din cele 4.705 rânduri sesizate şi parţial fondată pentru restul”, se mai arăta în comunicat.

Sebastian Ghiţă a depus la Parchetul General un autodenunţ în care susţine că a participat, alături de alţi demnitari ai statului român, la măsluirea raportului comisiei tehnice privind teza de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. În urma autodenunţului, a fost deschis un dosar de instigare la fals intelectual. În replică, procurorul şef DNA a anunţat că nu a plagiat.

Rectorul Universității de Vest, suspectat de plagiat

Mai multe articole științifice semnate de rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea, prezintă suspiciuni c-ar fi fost plagiate. Scandalul a fost declanșat în contextul în care profesorul universitar face parte din comisia care a analizat teza de doctorat a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

Articolul „The Role of Strategic Planning in Modern Organizations” este semnat de Marilen Pirtea ca prim autor şi de încă două persoane (Ana Cristina Nicolescu şi Claudiu Boţoc) şi a apărut în revista „Annales Universitatis Apulensis, Series Oeconomica”, numărul 11 din 2009, o publicaţie academică editată de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, scrie pressone.ro.

Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”
Recomandări
Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”

Articolul ar fi plagiat în totalitate „cu excepţia abstractului şi a concluziilor”. Potrivit jurnalistei Emilia Șercan, nu s-au folosit ghilimele şi nici nu este citată sursa de unde a fost preluat conţinutul. În schimb, una dintre lucrările din care s-ar fi plagiat masiv este menţionată în bibliografia de final.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Țara în care se găsește Muntele Galben și un loc care seamănă izbitor cu Hawaii. A început să intre și pe lista destinațiilor multor români
FANATIK.RO
Țara în care se găsește Muntele Galben și un loc care seamănă izbitor cu Hawaii. A început să intre și pe lista destinațiilor multor români
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Îl cunosc pe acest individ, mi-a fost vecin'. Detalii despre viața secretă, din Austria, a lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Îl cunosc pe acest individ, mi-a fost vecin'. Detalii despre viața secretă, din Austria, a lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI