Israelul a fost acuzat de o anchetă a ONU că a plănuit o politică axată pe distrugerea sistemului de asistență medicală din Fâșia Gaza, acțiuni care echivalează cu crime de război.

Acuzele Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului

Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Navi Pillay, a declarat că Israelul a organizat „atacuri necruțătoare și deliberate asupra personalului și a instalațiilor medicale” în timpul războiului.

„Copiii în special au suportat greul acestor atacuri, suferind atât direct, cât și indirect de pe urma prăbușirii sistemului de sănătate”, a spus Pillay înainte de publicarea unui raport complet la sfârșitul acestei luni.

În replică, Israelul spune că vizează doar Hamas în Gaza și spune că gruparea teroristă este responsabilă de moartea civililor, membrii ei ascunzându-se în zone rezidențiale, școli și spitale. Hamas neagă acest lucru.

De asemenea, potrivit ONU, forțele israeliene au ucis și torturat în mod deliberat cadre medicale, că au vizat ambulanțe și au restricționat circulația pacienților din Gaza.

Doi membri ai forțelor de menținere a păcii, răniți în Liban

Acuzele la adresa Israelului nu se opresc aici. I se impută inclusiv rănirea a doi membri ai forțelor de menținere a păcii după ce un tanc a tras asupra unui turn de observație din sudul Libanului, potrivit forțelor ONU. Turnul de la sediul principal al forței din Naqoura a fost lovit, iar soldații au căzut.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii votează de azi în primul tur al alegerilor prezidențiale
Recomandări
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii votează de azi în primul tur al alegerilor prezidențiale

ONU mai arată că forțele israeliene au mai tras și în alte două poziții folosite de forțele de menținere a păcii (miercuri și joi), dar că nu au existat victime în aceste incidente.

UNIFIL (Forța Interimară a Națiunilor Unite în Liban) a declarat că forțele israeliene au „lovit în mod repetat” pozițiile ONU în ultimele 24 de ore.

„Orice atac deliberat asupra forțelor de menținere a păcii este o încălcare gravă a dreptului internațional umanitar”, a spus UNIFIL, adăugând că urmărește armata israeliană.

Armata israeliană a spus că urmează să cerceteze situația.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

Mosca   •   11.10.2024, 09:35

Aaa zice ONU, sigur ca da. Baietii aia care au pus la dispozitia hamas autoturisemele ONU in 07 oct. pentru a transporta ostatici evrei furati din tara lor in tunelurile hamasului? Baietii aia de la ONU care activeaza in Gaza si care sunt teroristi cu acte in regula, dovediti de Israel ca au luat parte la atactul terorist barbar din 07Oct? Aia acuza Israelul? Imi pare rau, nu au legitimitate, sa cante la alta masa.

    mario2008   •   12.10.2024, 11:52

    te cheamă Ițic , cumva ? că Mosca e nume de scenă

bogy_692003   •   11.10.2024, 08:14

Bai, "mintiti cu nerusinare" - nu era personal medical, erau teroristi islamisti radicalizati. Voi tot nu intelegeti ca tot ce fac evreii "are o justificare"? Ei nu ataca, ei "se apara".

croco601   •   10.10.2024, 23:40

În ziua în care SUA va opri livrarea de arme către Israel, Bibi va ordona bombardarea portavionului american din zonă... Hagari îl va indica vinovat pe căpitan... acesta va ajunge în arest preventiv, unde va recunoaște că a greșit când a manevrat portavionul în direcția bombei. Ulterior Bibi va ține un discurs memorabil în fața Congresului, după care, în ciuda aplauzelor în picioare, va dizolva Congresul... Kamala va cere azil în China... Capitoliul va fi transformat în kibutz. Good by US! Welcome USI!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Rușii declanșează războiul hibrid înainte de alegerile din România. ANCOM: sunt site-uri clonate și atacuri cibernetice
Adevarul.ro
Rușii declanșează războiul hibrid înainte de alegerile din România. ANCOM: sunt site-uri clonate și atacuri cibernetice
Celebrul actor a devenit TATĂ pentru a doua oară! PRIMELE declarații după ce a dezvăluit că s-a născut fetița lui: "Un bebeluș de nota 10."
Elle.ro
Celebrul actor a devenit TATĂ pentru a doua oară! PRIMELE declarații după ce a dezvăluit că s-a născut fetița lui: "Un bebeluș de nota 10."
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Argumentele experţilor care susţin că pozele publicate de Lasconi sunt false. SURSE: USR vrea să o dea afară din partid după primul tur
Observatornews.ro
Argumentele experţilor care susţin că pozele publicate de Lasconi sunt false. SURSE: USR vrea să o dea afară din partid după primul tur
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei
HOROSCOP
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI