Decizia vine după ce procurorii DIICOT, Serviciul Teritorial Constanța, au finalizat cercetările în dosarul în care rapperul Wiz Khalifa ar fi fumat canabis în timp ce cânta la festivaul „Beach, Please!”.

„La data de 14 iulie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea unui bărbat (cetățean SUA), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc. Față de cel în cauză a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale”, a transmis, la acea dată, IPJ Constanța, într-un comunicat.

Wiz Khalifa, pe numele său real Cameron Jibril Thomaz, are 36 de ani și este un celebru rapper american care a lansat mai multe albume și single-uri de succes. Rapperul este deschis în legătură cu consumul de canabis, iar pe Instagram, unde e urmărit de peste 40 de milioane de oameni, postează adesea imagini când fumează marijuana. 

Festivalul „Beach, Please!”, cofondat de influencerul Selly, are loc în perioada 10-14 iulie la Costinești.

 
 

Urmărește-ne pe Google News