Rareş Bogdan şi-a început discursul la conferinţa de alegeri a PNL Bihor adresându-i-se premierului Florin Cîţu cu formula „domnule prim-ministru şi viitor preşedinte al Partidului Naţional Liberal”, iar lui Ludovic Orban, cu „domnule actual preşedinte al PNL şi preşedinte al Camerei Deputaţilor”, a relatat news.ro.
Bogdan l-a atacat apoi pe liderul PNL Ludovic Orban, cel care a negociat la finalul lui 2020 împărțirea ministerelor alături de echipa de coaliție.
Dacă stăteam drepţi şi negociam drepţi, aici trebuia să fie Marcel Boloş, care ar fi fost cel mai bun ministru al fondurilor europene. E o ruşine că nu este în Guvernul Cîţu! Este o ruşine pentru liberali şi pentru România!
Rareș Bogdan:
Europarlamentarul a continuat, atacându-l inclusiv pe actualul ministru al fondurilor europene, Cristian Ghinea, susținând că, dacă era Boloş în locul lui Ghinea, România ar fi încasat banii din PNRR până la sfârşitul lunii august.
„Dacă Marcel Boloş era ministrul fondurilor europene, sau investiţiilor, sau cu Dumnezeu, că îi tot schimbă numele, vă asigur că eram în cele 14 state care semnau PNRR-ul şi încasam până la sfârşitul lui august banii! Aşa, îl semnăm prin septembrie. Dar nu e Marcel Boloş. Din ce cauză? Poate vă răspunde unul dintre cei care vin după mine, să vorbească aici”, a afirmat Rareș Bogdan.
Replica lui Cristian Ghinea: Sunt siderat de inocența mimată a lui Rareș Bogdan
Tot sâmbătă, dar câteva ore mai târziu, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a catalogat drept „o fudulie profund jignitoare” afirmațiile liberalilor care se plâng că mai multe ministere importante au fost cedate USR-PLUS.
„Domnule Rareș Bogdan: USR PLUS conduce ministere importante pentru că avem voturi reale în spate. Și o facem bine. Să te tot plângi pe subiect e ca în bancul cu impotentul care spune că măcar atârnă frumos”, a scris ministrul Ghinea pe Facebook.
„Sunt siderat de inocența mimată a lui Rareș Bogdan. Marcel Boloș a făcut un PNRR care nu ar fi fost luat niciodată în serios de CE: cu 9% verde și 4% digital (față de 37% și 20% cât prevede regulamentul). În general vorbind, te poți pretinde profesionist dacă citești regulamentele pe care trebuie să le aplici”, a mai scris Cristian Ghinea.
Conflict vechi de 7 luni în PNL
În decembrie 2020, pierderea de către PNL a ministerelor considerate importante, la negocierile cu USR-PLUS și UDMR, a aruncat partidul în aer.
Atunci, președintele liberal Ludovic Orban a fost acuzat de oamenii din partid că a acceptat să cedeze Ministerele de la Transporturi, Fonduri Europene și Dezvoltare, fiind apoi ales președintele Camerei Deputaților.
Concret, Ludovic Orban a fost acuzat, de aripa care acum îl susține pe Florin Cîțu în lupta pentru şefia PNL, că a pus interesul personal mai presus de cel al partidului.
Consiliul UE a aprobat PNRR-urile a 17 state europene
Comisia Europeană a adoptat vineri, 16 iulie, o evaluare pozitivă a planului de redresare și de reziliență (PNRR) al Irlandei.
Astfel, până acum, Executivul European a aprobat 17 planuri de redresare și reziliență: Portugalia, Spania, Grecia, Danemarca, Luxemburg, Austria, Slovacia, Letonia, Germania, Italia, Belgia, Franța, Slovenia, Lituania, Cipru, Croația și Irlanda.
Potrivit calendarului Comisiei, președintele Ursula von der Leyen va merge luni, 19 iulie, în Cehia, pentru discuții legate de PNRR-ul acestei țări, a informat Calea Europeană.
Asistența financiară totală acordată de UE în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență este în valoare de 672,5 miliarde de euro, sub formă de granturi și împrumuturi.
PNRR-ul României ar putea fi aprobat în toamnă
Planul Național de Redresare și Reziliență al României, care are 1.203 pagini, a fost depus la Comisia Europeană pe 31 mai și apoi a fost publicat integral de Guvernul României pe 2 iunie.
Premierul Florin Cîțu a declarat atunci că banii pe care România îi așteaptă de la Comisia Europeană vor fi folosiți pentru a construi autostrăzi, „sute de școli și creșe” și pentru renovarea și construirea a „zeci de spitale”.
În baza PNRR, România așteaptă de la Uniunea Europeană 29,2 miliarde de euro, adică 14,2 miliarde de euro sub formă de granturi și 15 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.
Surse guvernamentale au declarat pentru Libertatea că PNRR-ul României ar urma să fie aprobat în toamnă.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!