Europarlamentarul PNL a respins ideea renunţării la cota unică de impozitare și înlocuirea cu impozitul progresiv, măsură cerută de președintele PSD, Marcel Ciolacu. 

„Nu a ieşit niciun social-democrat partener de guvernare, oficial, cu această chestiune. Noi, în coaliţie, nu am discutat, nu a venit să spună domnul Ciolacu sau domnul Câciu, sau domul Tudose, sau domnul Stănescu sau altcineva. Iar cota unică s-a dovedit că aduce bani, cota unică este pentru cel care munceşte. Nu-i dau în cap celui care lucrează mai mult pentru a-l ajuta pe celălalt”, a spus Rareș Bogdan, potrivit news.ro.

El a precizat însă că susține eliminarea impozitării excesive pe salariu.

„Orice comparaţie face oricine, fiscalitatea la nivelul României atrage investiţii şi nu respinge, pentru omul de afaceri. Singura problemă pe care încă o avem, şi va trebui rezolvată în timp, este impozitarea excesivă pe salariu. Acolo suntem în deficienţă, dar în rest, e un cadru friendly, suntem deschişi, avem umbrelă de securitate NATO, suntem membri ai Uniunii Europene”, a mai spus Rareș Bogdan.

Contre PSD-PNL pe impozitarea progresivă

Afirmațiile lui Rareș Bogdan au venit în contextul în care PSD și PNL nu cad de acord privind renunțarea la cota unică de impozitare și introducerea impozitării progresive.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susține varianta introducerii impozitului progresiv, dar a precizat că acest lucru nu se va întâmpla în 2022 şi că el nu dorește taxe noi pentru români.

Pe de altă parte, premierul Nicolae Ciucă, liderul PNL, a anunțat public că liberalii nu vor impozit progresiv. Totodată, el a precizat că a discutat cu reprezentanții Consiliului Fiscal astfel încât să rămână cota unică de impozitare.

În acest context, președintele Klaus Iohannis a declarat că românii nu trebuie să se îngrijoreze că „mâine se schimbă sistemul de impozitare și dintr-odată trebuie să plătească mai mult”. „Discuțiile se poartă mai mult la televizor decât în coaliție”, a spus șeful statului.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI