”Staff-ul dorește să o transforme într-o victimă și victimizarea este unica armă de care profită în această perioadă dinte cele două tururi”, a spus  prim-vicepreședintele PNL în emisiunea Adriana Nedelea LA FIX.

”Ar trebui să răspundă în fața procurorilor pentru ce s-a întâmplat pe 10 august. Pentru că deși a fost în concediu 4 zile, conducea guvernul României. Dar nu poate fugi de semnarea scrisorii pe care a trimis-o organismelor internaționale privind suspiciunea unei lovituri de stat”, a continuat europarlamentarul.

”Am spus că în momentul în care se sesizează organele penale e normal că și doamna Dăncilă trebuie să răspundă. Iar în cazul 10 august, am fost extrem de clar și de precis. Trebuie să răspundă și doamna Dăncilă. Asta nu înseamnă că vreodată un reprezentant al PNL va sugera ceva”, a mai spus europarlamentarul.

”Acolo este un dosar deschis și eu cer doar să fie întrebați de sănătate toți ce care au avut vreo implicare în acest caz. Să fie chemați la audieri i chestionați. E datoria mea să mă întreb public, asta nu înseamnă că fac presiune asupra procurorilor, de ce după un an și jumătate nu avem rezolvat acest caz și audierile s-au oprit”, concluzionează Rareș Bogdan.

Primul sondaj înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. La ce diferență este față de George Simion
Recomandări
Primul sondaj înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. La ce diferență este față de George Simion

Europarlamentarul a mai spus în emisiunea Adrianei Nedelea că fostul premier ar trebui să răspundă unor întrebări ale procurorilor și în legătură cu ”jaful de la Ministerul Finanțelor Publice”. ”Nu ne va putea spune că a fost în concediu. Teodorovici nu a acționat de capul său pentru a ascunde deficitul și a anunța cifre false cu privire la plățile făcute cu prioritate spre zonele controlate de baroni PSD”, a mai spus liberalul.

Intervenția lui Rareș Bogdan, vine după ce președinta PSD i-a cerut președintelui Klaus Iohannis, într-o conferință de presă, „să dea explicații” cu privire la postarea sa de pe Facebook în care a spus că Viorica Dăncilă ar trebui „să se pregătească de dezbatere cu procurorii”, în contextul acuzațiilor lansate de Florin Cîțu cu privire la bugetul țării.

Viorica Dăncilă a mai spus că nu are o problemă să discute cu procurorii.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
S-a aflat cine a făcut, de fapt, contestație la CCR pentru anularea turului 1 al alegerilor, câștigat de George Simion și toți au rămas mască când au văzut despre cine e vorba. S-a invocat manipularea, dar nu numai
Viva.ro

„El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu
Libertateapentrufemei.ro
„El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu
„Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale
Adevarul.ro
„Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Elle.ro
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Unica.ro
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei
Observatornews.ro
Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei
Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie
HOROSCOP
Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI