Rareş Bogdan a declarat sâmbătă, 3 septembrie, la Realitatea Plus, că o creştere cu 10 la sută a pensiilor este puţin, în condiţiile în care rata inflaţiei este de 15,1%.
„PNL doreşte mărirea pensiilor. Consider că 10 la sută este puţin, pentru că inflaţia este de 15 la sută şi este în creştere. Ministerul Finanţelor este la domnul Câciu. Domnul Câciu a anunţat că are bani pentru mărirea pensiilor. PNL doreşte mărirea pensiilor exact cu cât a rămas până la 40 la sută. Noi am mărit o dată cu 14 la sută, am mai mărit încă o dată pensiile cu 10 la sută. Haideţi să le mărim, să fie lucrurile extrem de clare, cu tot ceea ce a rămas”, a spus Rareş Bogdan, potrivit news.ro.
Întrebat când va exista un răspuns clar în privinţa procentului cu care vor creşte pensiile, Rareş Bogdan a precizat că Adrian Câciu „este obligat” să găsească sursa de finanţare, pentru că „a anunțat că a descoperit deja resursele financiare”. În caz contrar, ministrul PSD de Finanțe „va pleca acasă”.
Domnul Câciu e obligat să găsească formula de creştere a pensiilor cu minim 16 la sută. Dacă domnul Câciu nu găseşte resursele bugetare, dar a anunţat că le are, pleacă acasă, simplu. Este ministrul Finanţelor. Dânsul a anunţat, nu eu.
Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL:
„Îl aşteptăm luni sau marţi la coaliţie cu resursa bugetară şi să creştem pensiile cu 16 la sută. Majorarea de 5 la sută sau 10 la sută este bătaie de joc la adresa românilor”, a mai spus liderul liberal.
„Câciu negociază mai prost decât Cîțu”
Fost susținător al lui Florin Cîțu pentru președinția PNL în toamna lui 2021, Rareș Bogdan a lansat acum o săgeată și către fostul lider liberal, între timp înlocuit de Nicolae Ciucă la șefia PNL.
„Haideţi să recunoaştem că ne împrumutăm pe nişte dobânzi foarte mari, că în momentul ăsta, domnul Câciu negociază mai prost decât domnul Cîţu, care se împrumuta cu 2, 3, 4 la sută. În momentul ăsta, România se împrumută cu 8,75 la sută, fiind cel mai mare procent de împrumut din Europa”, a spus liderul PNL.
„Să ne răspundă domnul Câciu de ce România se împrumută cu aproape 9 la sută şi nu se împrumută ca pe mandatul domnului Cîţu cu 3-4 la sută”, a mai spus Rareș Bogdan, care a precizat că ministrul Câciu va fi chemat în coaliție la începutul săptămânii viitoare pentru explicații.
Legea: pensiile se majorează din 2023 cu inflația din 2021
Acum, rata inflației este de 15,1%. Potrivit legii, însă, inflația de referință care trebuie luată în calcul pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023 trebuie să fie cea din 2021, adică 5,1%.
Totuși, ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, a declarat că Guvernul va „face mai mult decât spune legea”. Liberalii l-au acuzat apoi pe Budăi, într-o ședință privată, că ia decizii fără să se consulte în coaliție în prealabil și i-au cerut premierului Nicolae Ciucă să îl demită.
au pensii lunare sub 3.000 de lei, în timp ce 3,3 milioane de români au sub 2.000 de lei.
În România sunt 4.794.670 de pensionari, iar pensia medie lunară este de 1.733 de lei, conform datelor oferite Casa Naţională de Pensii Publice pentru luna iulie 2022.