Liberalii au discutat la Vila Lac de la Snagov cum ar trebui să abordeze rotativa guvernamentală din luna mai și ce tip de miniștri să propună în viitorul Executiv condus de PSD.
Vasile Blaga le-a cerut colegilor de partid, potrivit mai multor surse participante la discuție, ca PNL să desemneze oameni din prima linie, cu greutate, inclusiv europarlamentari.
„Rareș a avut un discurs mai lung pe această temă. A spus că simte că puterea se ia și că vrea să ia ce are de luat și nu mai vrea să aștepte. Că a văzut că dacă a avut bun-simț până acum, a început să fie atacat, inclusiv din interiorul PNL. Aluzia a fost făcută la purtătorul de cuvânt Ionuț Stroe, care i-a ținut partea lui Bogdan Aurescu. Rareș Bogdan vrea să fie vicepremier din mai”, a declarat pentru Libertatea un lider de organizație PNL, care a participat la întâlnirea de la Vila Lac.
Informația a fost confirmată de mai mulți șefi din teritoriu care au fost chemați la București.
Europarlamentarul Dan Motreanu i-ar fi spus, potrivit surselor citate, să preia și Ministerul Transporturilor. Discuția a fost „pe un ton amical, în glumă”, iar Rareș Bogdan a replicat că a fost deja pus de unii la acest minister, povestește un membru al conducerii PNL.
Rareș Bogdan a spus că va prelua funcția cu o singură condiție: dacă Emil Boc sau Ilie Bolojan nu dorește să candideze pentru funcția de vicepremier.
„Cei doi sunt mai buni ca mine, în rest, mă consider mai îndreptățit decât toți cei prezenți”, a adăugat Bogdan, relatează un lider PNL.
Anunțul făcut de Rareș Bogdan are loc în aceeași perioadă în care numele său apare menționat în dosarul DNA în care sunt implicați patronii spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni.
Surse din partid au declarat pentru Libertatea că funcția de vicepremier este vizată și de Lucian Bode, dar și de premierul Nicolae Ciucă.
Alegeri în PNL București
La propunerea lui Nicolae Ciucă, Thuma Hubert, vicepreședinte al partidului, a fost desemnat președintele interimar al PNL București, după ce Ciprian Ciucu și-a dat demisia din funcție.
„Ciucă a invocat o cutumă că funcția revine vicepreședintelui regional”, au spus surse din PNL pentru Libertatea. Ștefan Thuma Hubert este vicepreședinte PNL pe zona București-Ilfov și conduce Consiliul Județean Ilfov. În perioada 2012-2016, el a fost deputat. Surse din partid susțin că Thuma Hubert are o bună relație cu PSD și Gabriela Firea.
Mandatul de interimar al lui Thuma Hubert este de două luni, după care ar trebui organizate alegeri pentru șefia PNL București.
Europarlamentarul Dan Motreanu a prezentat un sondaj cu intențiile de vot pentru Primăria Capitalei.
Pe primul loc s-ar situa, spun surse din partid, Rareș Bogdan cu 29%, urmat de Dan Motreanu cu 18%, Lucian Bode cu 14%, Sebastian Burduja cu 12% și Stelian Bujduveanu cu 10%.
PNL-ului îi lipsesc peste 500.000 de voturi
Motreanu a mai prezentat și alte două sondaje naționale, în care partidul ar fi cotat cu 19% și cu 22%. Pe un sondaj, chestionarul a fost similar cu un sondaj efectuat de PSD, iar pe al doilea, întrebările au fost realizate doar pentru PNL, precizează surse din conducerea partidului.
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a prezentat și el un sondaj în care partidul are 23,7%, PSD e cotat cu 32%, iar AUR cu 16,8%.
Potrivit datelor din sondajele PNL, se observă o deplasare a electoratului liberal din urbanul mare spre urbanul mic și rural.
„70% din publicul nostru e conservator, naționalist, e comun cu PSD și AUR, Dan Motreanu ne-a spus că avem nevoie de 1,5 milioane de voturi și că la acest moment nu depășim un milion de voturi”, a dezvăluit un alt lider din teritoriu prezent la întâlnirea de la Vila Lac.
Europarlamentarul Gheorghe Falcă a spus la reuniunea de la Vila Lac că PNL ar trebui să intre mai des în polemică cu AUR pentru a câștiga electorat conservator.
Scenarii despre anticipate și pentru comasare alegeri
În privința alegerilor anticipate, conducerea PNL a exclus acest scenariu în acest moment. În discuțiile cu PSD se negociază în continuare comasarea alegerilor din 2024.
Există două scenarii: comasare locale cu parlamentare, variantă dorită de PNL, sau comasare locale cu primul tur de la prezidențiale, variantă susținută de PSD.
Liderii PNL au convenit la reuniune ca protocolul cu PSD să fie respectat, inclusiv prin preluarea Ministerului Transporturilor și cel al Finanțelor. Social-democrații au avansat mai multe variante pentru a păstra Transporturile, inclusiv cea prin care ar ceda Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Justiției.
Deciziile oficiale în privința strategiei PNL ar putea fi luate în Biroul Politic Național care se reunește joi dimineață.
bejvasile • 06.04.2023, 15:44
Întreb pentru un prieten ,voi știți dacă este îngrijorare în partidul vostru câte procente ați perdut în sondaje decând sunteți sluga Psd-ului.
nasty1 • 06.04.2023, 12:02
Deci mascariciul rujat si cu batistutza vrea sa treaca de la gargara de europarlamentar la gargara de ministru in guvernul mafiot PSD-PNL-UDMR. Romanii deja s-au lamurit ce mincinos este dupa ce a "desfiintat" pensiile speciale nesimtite in 30 de zile, acum vreo 3 ani...