Contracte bănoase

După eșecul proiectului minier, foștii colegi din RMGC s-au asociat și au început să câștige contracte foarte bănoase cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) pentru cadastrarea gratuită a zeci de localități. În Alba, firma a obținut peste 10 astfel de contracte, unele fiind și în prezent în derulare. La Lupșa, activitatea s-a finalizat cu scandal, sute de oameni susținând că le-au fost luate terenurile și au fost trecute, fie în proprietatea companiei miniere Cupru Min SA, fie a Primăriei Lupșa. Exploatarea minieră de stat deține pe teritoriul comunei cariera de unde se extrage minereul pentru obținerea concentratului de cupru, precum și iazul de decantare a sterilului rezultat din procesul de exploatare, aflat pe teritoriul satului Geamăna. Este vorba despre o zonă industrială de câțiva kilometri pătrați, care se vrea a fi extinsă, pentru ca societatea de stat să își poată desfășura în continuare activitatea. Compania minieră plătește anual la bugetul comunei peste 5 milioane de lei, reprezentând taxe și impozite. În litigiu este o suprafață totală de peste 500 de hectare de terenuri.

Răscoala sătenilor de la Lupșa, Alba. Cum au fost deposedați de sute de hectare de terenuri și păduri prin cadastrarea sistematică a imobilelor
Imagine de ansamblu a comunei Lupșa din Munții Apuseni
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

12.000 de contestații

Sătenii nemulțumiți s-au aliat și au dat în judecată ANCPI, Primăria Lupșa, societatea care a derulat contractul de cadastrare și firma Cupru Min SA. Curtea de Apel Cluj a decis, pe 4 iulie 2024, suspendarea efectelor cadastrării, respectiv a procesului-verbal de acceptanță din 5 iulie 2022. Potrivit reprezentanților locuitorilor din Lupșa, începând cu anul 2020, în comună au început lucrările aferente Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, având ca obiect înregistrarea imobilelor în sistemul unic de cadastru din România. 

„Persoane fizice și juridice din Lupșa au fost văduvite de exercitarea atributelor dreptului de proprietate asupra imobilelor de pe raza comunei. De asemenea, prin cadastrare au fost afectate drepturile UAT Lupșa și a Composesoratului Silvic Lupșa-Valea Lupșii-Hădărău-Geamăna, deposedate de importante suprafețe de teren cu statut de pășune sau pădure. Oamenii s-au pomenit cu proprietăți trunchiate, care nu respectă amplasamentul de facto al imobilelor sau au fost realmente deposedați de proprietăți care au fost intabulate pe alte persoane fizice sau juridice”, spune Irimie Popa, profesor universitar și reprezentant al locuitorilor, păgubit, la rândul său, în urma activității de cadastrare de la Lupșa. În total, locuitorii comunei au depus 12.000 de contestații față de modul în care a fost derulată lucrarea.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Răscoala sătenilor de la Lupșa, Alba. Cum au fost deposedați de sute de hectare de terenuri și păduri prin cadastrarea sistematică a imobilelor
Oamenii nemulțumiți au organizat un marș de protest la Alba Iulia

Locuitorii afectați au depus, ulterior, mai multe sesizări și plângeri la ANCPI, OCPI Alba, Instituția Prefectului și Primăria Lupșa, fără a fi băgați în seamă. Au organizat chiar și un marș de protest la Alba Iulia, la care au participat zeci de săteni. „Văzând pasivitatea acestor instituții, un grup important de lupșeni, reprezentând peste 300 de cetățeni și membri ai familiilor lor, începând cu luna iunie 2023, au inițiat acțiuni în justiție pentru intrarea în legalitate. Odată demarată acțiunea în instanță, s-a cerut nu numai anularea cadastrării sistematice de la Lupșa, ci și suspendarea efectelor cadastrării, a procesului-verbal de acceptanță a lucrărilor făcute de către prestator”, a completat Irimie Popa. 

Răscoala sătenilor de la Lupșa, Alba. Cum au fost deposedați de sute de hectare de terenuri și păduri prin cadastrarea sistematică a imobilelor
Profesorul Irimie Popa a inițiat acțiunile oamenilor nemulțumiți de la Lupșa
LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO
Recomandări
LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO

Decrete de expropriere

O parte dintre terenuri au fost intabulate provizoriu în favoarea firmei Cupru Min sau a Primăriei Lupșa. „Există riscul să se procedeze la o extindere a zonei de exploatare pe aceste imobile cu consecinţe extrem de dăunătoare atât pentru noi, cât şi pentru mediul înconjurător. În mod similar, pentru acele imobile care au fost înregistrare pe UAT Lupșa prin declararea mincinoasă a faptului că «nu se cunosc posesorii» există riscul ca acestea să fie înstrăinate sau preluate efectiv în patrimoniul unităţii şi exploatate în interesul unor altor persoane”, au afirmat sătenii nemulțumiți. 

Reprezentanții Primăriei Lupșa au susținut că dreptul de proprietate al oamenilor nu a fost încălcat prin intermediul procesului-verbal contestat. „Atât timp cât nu există parcele identificate de către reclamanţi şi dovedite ca aparţinând acestora care să fi fost menţionate în proprietatea altor persoane, nu se poate discuta de vreun prejudiciu material. Toate referirile la încălcarea drepturilor nepatrimoniale la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic rămân la stadiul de simple afirmaţii, supoziţii şi aprecieri nefondate şi nedovedite în vreun fel şi nu pot atrage suspendarea executării procesului-verbal de acceptanţă”, a răspuns administrația locală. 

Cei de la Cupru Min SA au susținut, scurt, că societatea este beneficiara unor decrete de expropriere, având calitatea de administrator al suprafeţelor de teren aflate în litigiu. Reprezentanții firmei care a realizat cadastrarea susțin că oamenii nu sunt „văduviţi de dreptul de proprietate”, în condiţiile în care există acte de dispoziţie referitor la imobilele care le aparţin, înscrise în cărţile funciare noi rezultate ulterior emiterii procesului-verbal de acceptanţă. „Acest proces verbal nu împiedică reclamanţii în exercitarea drepturilor existente sau viitoare pe care aceştia le invocă”, spun aceștia, care completează că documentul a produs deja efecte prin deschiderea unui număr de aproximativ 14.600 de cărţi funciare noi, rezultate în urma cadastrului sistematic.

Cadastrare stopată în instanță

Instanța a decis suspendarea efectelor cadastrării, aceasta însemnând că toată procedura de cadastrare sistematică este stopată până la judecarea acțiunii de anulare pe fond. „Practic, suspendarea efectelor cadastrării se traduce prin aceea că, până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond, toate actele subsecvente acestui proces-verbal nu își mai produc efectele și aici este vorba de stoparea emiterii de noi cărți funciare în baza procesului-verbal de acceptanță, respectiv emiterea de acte administrative de către autoritatea locală (eliberarea de adeverințe din registrul agricol, APIA etc. având ca suport datele rezultate din înregistrarea cadastrală sistematică începută în 2020). Pentru moment, singurele cadastrări valabile sunt cele efectuate la nivelul anului 2016. Această soluție juridică este o premieră în privința cadastrărilor sistematice din România, realizate cu încălcări flagrante ale legii”, spune avocatul Liviu Marius Harosa, care le reprezintă pe sutele de proprietari nemulțumiți. 

Un scandal similar s-a derulat în 2017 și în comuna Horea, tot din județul Alba. Zeci de persoane s-au trezit că au rămas fără proprietăți, terenurile și casele lor fiind înscrise pe Primăria Horea, pe composesoratul din localitate sau pe numele unor persoane, altele decât proprietarii de drept. Și aici, lucrările de cadastrare au fost derulate tot de societatea Total Business Land SRL.

Istoria Cupru Min SA

Societatea Cupru Min SA, subordonată Ministerului Economiei, este singura exploatare minieră din România care extrage concentrat de cupru, având concesionat perimetrul de la Roșia Poieni, unde se află 60% din zăcămintele de cupru ale României. Este cel mai important angajator privat din zona Munților Apuseni, cu mai mult de 500 de angajați. După câțiva ani de profit, în 2023, Cupru Min a avut pierderi semnificative, în valoare de aproape 18 milioane de lei. Reprezentanții companiei au dat vina pe tarifele foarte mari ale energiei electrice, precum și pe pierderea piețelor din Ucraina și Rusia, de unde se achiziționau piese de schimb mult mai ieftine. Pentru 2024 a fost bugetat un profit de un milion de lei.

Răscoala sătenilor de la Lupșa, Alba. Cum au fost deposedați de sute de hectare de terenuri și păduri prin cadastrarea sistematică a imobilelor
Cariera uriașă de exploatare a zăcământului de cupru de la Roșia Poieni

Exploatarea minieră a început să fie construită în 1977, în plin avânt industrial al regimului comunist din România. Activitatea industrială propriu-zisă a început în 1980. Pentru evacuarea sterilului a fost amenajat un baraj în zona satului Geamăna, care, în timp, a fost acoperit integral. Sute de locuitori au fost nevoiți să părăsească satul, fiind despăgubiți cu sume infime. Este cel mai mare iaz industrial din România, cu o suprafață de aproape 200 de hectare.

Răscoala sătenilor de la Lupșa, Alba. Cum au fost deposedați de sute de hectare de terenuri și păduri prin cadastrarea sistematică a imobilelor
La Geamăna se află cel mai mare iaz industrial din România

Afacerile TBL

Total Business Land (TBL) SRL este una dintre companiile private cu cea mai fulminantă evoluție din ultimii ani. Potrivit ultimului bilanț contabil publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, aferent anului 2023, societatea a avut o cifră de afaceri de aproape 92 de milioane de lei și un profit net de circa 570.000 de lei. La finalul anului trecut, Total Business Land SRL avea 773 de angajați, în peste 20 de puncte de lucru aflate în mai multe județe. Asociații TBL sunt Dragoș Tănase (șeful RMGC și al Gabriel Resources), George Bogdan Petrescu și Nicolae Gruia Suciu, Nicolae Horea Avram, Adrian Gligor, Elena Aurelia Lorincz, Cezar Ilie Marin și Marius Traian Todor, toți având legături cu compania minieră privată de la Roșia Montană. În aprilie 2024, TBL a cerut și a fost acceptată declanșarea procedurii insolvenței, având datorii de 95 de milioane de lei. Administratorii au susținut că vor să pună în aplicare un plan de reorganizare a activității, având în vedere că societatea „are în derulare aproximativ 500 de contracte având ca obiect prestări de servicii și lucrări, iar valoarea cumulată a serviciilor și lucrărilor rămase a fi decontate este de aproximativ 286 de milioane de lei”. Cea mai mare parte a contractelor se referă la lucrări de cadastrare.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (13)

Adema1977   •   01.09.2024, 18:22

Un *** de tara, asta suntem. Se face asta in toata tara. UNDE E *** CU STATUL LOR DE DREPT ? SI CU MCVul? Ca mananca si aia *** pe-aici ca Romania e cel mai de drept stat de pe partea asta de planeta !

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

UnuldinSpania   •   31.08.2024, 00:04

IN SFARSIT CINEVA CU COJONES!!!! BRAVO!!!!!

HOPAHPO   •   30.08.2024, 15:32

Sunt uimit ca uni comentaristi a o viziune total ditorsionata de intabularea panantului.Zeci de firme private sunt folosite ca ecran de partidele politice , pentru a fura practic zeci de mii de hectare de pamant, paduri si pasuni apartinand taranilor. Si asta se face in toata tara ,fara exceptie folosindu se de lipsa de cunostinte ale taranilor si nu numai.Asa au facut in Baneasa ,in parcurile din Bucuresti care au fost transformate in terenuri construibile si restituite unor persoane care nu aveau nici un drept,dar au fost ajutate de binefacatori nesimtiti. Multe terenuri expropiate de la familiile unor bogatasi, au fost lauate cu japca de la populatia romana care nu aveau cum sa le munceasca si atunci cu presiuni si inselaciuni , si au insusit aceste terenuri pe cati lei. Dupa revolutie,resturi de mostenitori au venit sa si "recupereze" terenurile . Toate aceste recuperari au fost facute cu acte falsificate, asa cum se face acum intabulare.Nu va lasati furati de hoti .

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI