ACTUALIZARE. Directoarea fabricii de pâine din Ditrău, Kollo Katalin, își justifică decizia de a-i scoate pe cei doi brutari din Sri Lanka din procesul de producție a pâinii prin faptul că localnicii „nu vor să accepte ca oameni dintr-o altă cultură să facă pâinea lor”. Ea susține însă că fabrica nu va renunța la cei doi muncitori, care au aflat din presă despre scandalul în mijlocul căruia se află şi „sunt foarte trişti, iar unul dintre ei chiar a plâns”.
”Propunerea noastră a fost ca cei doi brutari calificaţi să fie cuprinşi într-o altă etapă a producţiei şi deocamdată să ne ajute lângă cuptoare, iar ceilalţi cinci brutari cu care am făcut contracte (patru din Nepal şi unul din Sri Lanka – n.r.) nu vor fi aduşi decât dacă în următoarele şase luni vom putea să angajăm cinci brutari calificaţi dintre localnicii noştri. (…) Principala problemă este că ei (localnicii – n.r.) nu vor să accepte ca oameni dintr-o altă cultură să facă pâinea lor. De foarte multe ori au atacat faptul că ei nu au probleme cu persoanele respective, dar, totuşi, să nu atingă pâinea lor, a noastră”, a susţinut Kollo Katalin, potrivit Agerpres.
- Aproximativ 300 de localnici din comuna Ditrău s-au adunat astăzi în Casa de Cultură pentru a-și arăta nemulțumirea față de angajarea celor doi bărbați din Sri Lanka
- Aceștia au spus că se tem „să nu vină un val de migranţi”, care să le impună cultura lor şi să le pună în pericol siguranţa.
Oamenii nu au acceptat scuzele, stabilind să scrie o petiție cu care se vor lua măsurile următoare, transmite Radio Europa Liberă România.
Proprietarul s-a oferit să îi scoată pe cei doi muncitori străini din procesul de producție și să îi pună să lucreze în altă parte. El le-a spus oamenilor că aceștia nu locuiesc în Ditrău și nu vor fi ”deranjați”.
Mai mult, bărbatul a invitat oamenii care vor să se angajeze la brutărie să meargă la el și a spus că de acum încolo va anunța orice intenție de angajare în așa fel încât să se prezinte cei care vor să se lucreze.
”Ne angajăm ca orice decizie importantă în ce privește firma noastră să fie făcută publică înainte de luarea ei”, a spus proprietarul, cerându-le oamenilor să nu răspândească zvonuri neconfirmate.
Scopul nostru e să rezolvăm problema. Ne cerem scuze dacă am jignit pe cineva, dar am angajat cetățenii străini cu forme legale.
Patronul brutăriei din Ditrău:
Peste 300 de persoane au participat la Căminul Cultural din Ditrău, la o adunare populară unde s-a discutat situația angajării celor doi cetățeni din Sri Lanka la brutăria din comună.
Scandalul a izbucnit în urmă cu câteva zile, cât localnicii, în frunte cu preotul din sat, s-au adunat în fața primăriei și au spus că nu vor migranți în satul lor.
Oamenii susțineau că le e teamă ca la ei în comună „să nu vină un val de migranţi”, care să le impună cultura lor şi să le pună în pericol siguranţa.
Primarul comunei a încercat să găsescă o soluție, respingând acuzațiile de rasism.
„Noi, ca primărie, excludem tot rasismul, și eu personal aș vrea să exclud tot rasismul din comună. Preotul a fost la întâlnire, am început cu o rugăciune să putem rezolva această problemă pașnic și să nu ne râdă lumea”, a declarat primarul comunei, Puskás Elemér.
El a spus că, de fapt, problemele localnicilor erau cu patronul brutăriei, care nu ar fi plătit ore suplimentare, acuzații pe care acesta le respinge.