„Aceasta a fost o radiografie, să spunem, pentru că dacă extrapolăm eșantionul de peste 3.000 de comentarii la textul meu despre David Popovici, dacă îl extrapolăm la populația României, constatăm că lipsește, într-o măsură considerabilă, dureros de mulți români nu au ceea ce se numește discernământ. A discerne înseamnă a deosebi, a distinge lucrurile unele de altele. A nu amesteca merele cu perele”, a spus CTP, marți, 7 ianuarie, la B1TV.
El a susținut că una a scris el și alta s-a înțeles: „Niciunul, nici dintre comentatori, foarte mulți, nici dintre persoanele publice care potrivit titlurilor apărute în presă au dat de pământ cu subsemnatul pentru că am scris despre David Popovici ce am scris, deci niciuna dintre aceste luări de poziție nu dă dovadă de discernământ pentru că se adresează unui alt text, altor idei. Eu nu am spus nimic din ceea ce mi se reproșează în aceste luări de cuvânt”.
CTP a dat ca exemplu faptul că mulți l-au taxat spunând că David Popovici nu a furat banii, ci i-a câștigat pe merit, muncind, și, prin urmare, campionul olimpic la înot de anul trecut are dreptul să facă ce dorește. „Da’ ce, eu am spus că i-a furat undeva în acel text? Da’ ce, eu am spus că nu e liber să facă ce vrea și să își cumpere ce vrea? Niciun moment”, a transmis Cristian Tudor Popescu.
Lumea a mai comentat că David Popovici are doar 20 de ani și că are dreptul, ca orice tânăr, să își îndeplinească un vis, iar CTP trebuie să înțeleagă acest lucru.
„Dacă David Popovici ar fi fost un tânăr standard, atunci nu scriam niciun cuvânt. Dar eu l-am considerat și îl consider în continuare ca fiind cel mai inteligent, educat și matur dintre marii sportivi ai României. Or, există o contradicție între acest vis al lui David Popovici, de a-și lua o mașină de 150.000 de euro, și aceste calități unice, după părerea mea, în peisajul sportiv, al marilor sportivi români, unde eu consider că marele vis trebuie să fie altul, dedus din aceste calități”, a spus CTP.
Și a continuat: „Acest vis, Porsche Spider, de 150-170.000 de euro, este un vis standard, comun pentru tinerii de bani gata, pentru tinerii obișnuiți, din păcate, din România, care în marea lor majoritate asta visează, o mașină bengoasă. Cât mai scumpă! Da, asta este un lucru normal, firesc, dar nu la David Popovici”.
Potrivit site-ului oficial al Porsche, bolidul decapotabil cumpărat de David Popovici, primul campion olimpic al nataţiei masculine din România după JO Paris 2024, are un preț de pornire de 171.000 de euro.
Ce a scris CTP despre David Popovici
Cristian Tudor Popescu a scris luni, 6 ianuarie, pe Facebook, după ce David Popovici și-a cumpărat un Porsche Spider: „Visul unui om inteligent și educat ar fi să facă ceva, să construiască, să inventeze, să conceapă, să aducă lumii o performanță extraordinară. Nu să-și cumpere una de-a gata. Și, mai ales, o mașină superscumpă – acest vis bicisnic poate să-l aibă orice beizadea imbecilă și înfumurată, cu banii lu tac-su”.
Oamenii l-au taxat pe CTP pentru aceste afirmații
În replică, mii de oameni l-au taxat la postare. „Sunteți un caz incurabil de cinism și aveți inteligența emoțională a unui parameci. Visul lui David Popovici a fost să devină campion. Însă e redundant să declare asta. Toată viața s-a dedicat acestui vis al lui. Toată viața a muncit, chiar în condiții extreme, pentru visul lui”, a scris o persoană.
„Dumneata, domnule Popescu, ești demn de milă. Faptul că un tânăr care și-a sacrificat copilăria își dorește o mașină, oricât de scumpă, nu e un vis bicisnic. Este visul unui băiat care nu a apucat să se joace cu mașinuțele, că se antrena la 0 grade în bazinele minunate puse la dispoziție de statul român. Iar comparația lui Popovici cu un copil de bani gata este scârboasă”, a scris altcineva.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
BlackOnix • 08.01.2025, 11:06
"Jurnalistul a divorțat de 4 ori și are o iubită cu 20 de ani mai tânără" Să ințelegem domnule CTP,că acesta a fost visul dumneavoastră din tinerețe? O pusy mai tinerică? Eu nu judec pentru că nu am discernământ,dar conform realității ați ales un Porche in detrimentul unui Trabant,chit că amindouă ajung la aceeași destinație!! Dar depinde de confort!!! "De gustibus non est disputandum"!
unfake • 08.01.2025, 10:40
Opinia ca "Mulți români nu au discernământ" trebuie luata ca ceea ce este, o judecata mai mult tehnica decat de valoare. Omul spune ca mai toti au comentat pe langa subiect, fara sa discearna intre ce a spus el efectiv si ceea ce "suna" ca ar fi spus. Si are dreptate.
Ell_yy • 08.01.2025, 09:55
Modul cinic si jignitor in care a fost exprimat comentariul nu lasa loc de interpretari. Educatia comunista nu se dezminte, oricat ar citi CTP.