Mai întâi, reprezentanții poliției precizează că achiziția a fost făcută legal, invocând decretul președintelui în care se arată că în starea de urgență instituțiile din sistemul de ordine publică pot face achiziții fără licitație, cu atribuire directă.
“În conformitate cu prevederile art. 8 din Anexa nr. 1 la Decretul Președintelui nr. 240 din 14.04.2020, instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională au fost abilitate să poată organiza și derula, pe durata stării de urgență, proceduri de atribuire, în vederea încheierii de acorduri-cadru, pentru acoperirea necesarului de mijloace specifice de protecție și intervenție”, se arată în răspunsul IGPR oferit publicației online SpotMedia.
De asemenea, reprezentanții Poliției Române mai spun că achiziția a fost necesară pentru a proteja “siguranța cetățenilor”. Întrebați de câte ori au folosit armamentul din dotare în timpul pandemiei, polițiștii au răspuns evaziv.
“Prioritatea Poliției Române este siguranța comunității, valoarea cea mai apărată este viața, prin urmare, intervenția polițiștilor se realizează prin respectarea principiilor gradualității și proporționalității folosirii forței, resursa letală fiind utilizată numai atunci când nu mai există o altă cale”, se mai arată în răspuns.
Într-adevăr, în timpul stării de urgență au apărut câteva incidente izolate în cartierele bucureștene Rahova și Pajura, la Codlea, în Țăndărei, la Hunedoara, dar nu au rezultat probleme de dotare cu armament a Poliției.
Pe 14 mai 2020, IGPR a încheiat două acorduri-cadru pentru pistoale și muniție, în valoare totală de 41,5 milioane de lei fără TVA, destinate acțiunilor în stare de urgență.
Procedura a avut termen de pregătire a ofertelor două zile nelucrătoare, respectiv zilele de sâmbătă și duminică, iar în ziua de luni nu se mai putea pregăti oferta în mod serios, fiind necesară obținerea certificatelor fiscale, a cazierelor judiciare etc.
Pentru a se acoperi legal, M.A.I. a obținut în CSAT Hotărârea nr. 62/ 6.05.2020 prin care s-a aprobat Raportul privind necesitatea achiziționării de mijloace specifice de protecție și intervenție pentru dotarea structurilor.
La negocierile făcute pe repede înainte a participat cine a avut “noroc”, pentru că procedura de achiziție nu a presupus publicarea unui anunț de participare.
Câștigătoare pe partea de pistoale a fost declarată firma Romarm, din portofoliul Ministerului Economiei, dar nu cu produsul propriu, pistolul Parabellum, de același calibru, ci cu pistoale subcontractate Berretta, respectiv S.C. Transcarpat Sportours Internațional S.R.L. cu muniție Sellier&Bellot.
Însă, Dinu Solojan, cel care deține S.C. Transcarpat Sportours Internațional S.R.L.,acuză că alegerea ofertei Romarm nu a fost corectă, inclusiv faptul că ea nu s-ar baza pe niciun fel de expertize care să certifice încadrarea în condițiile tehnice de participare la selecție.
Cantitatea de pistoale din acordul-cadru este foarte mare și nu poate fi ușor onorată rapid dacă nu există un stoc, spun cei cu expertiză în domeniu. Deci ar putea exista o suspiciune că a existat un stoc, în condiții economice de pandemie, procesat prin Romarm, firmă a Ministerului Economiei, mai relatează publicația online Spotmedia.
Mai mult, interesant este faptul că Raportul de necesitate precizează în argumentație că pistoalele din România nu sunt standard NATO, deci pot exista probleme de interoperabilitate.
Foto: Raed Krishan / GSP
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro