„Cazul Predoiu e un caz special? În principiu, discuţia mea cu domnul prim-ministru, şi cred că va exista această întâlnire, în primul rând, cu preşedinţii celor trei partide şi liderul de grup de la minorităţi, avem priorităţile legislaţiei acestei sesiuni, respectiv începem discuţia, vin şi liderii de grup şi de la Cameră, şi de la Senat, pe ce avem legislativ prioritar”, a spus Marcel Ciolacu.
El a menţionat că prioritatea numărul unu, din punctul său de vedere, „sunt toate jaloanele din PNRR”.
Potrivit surselor Libertatea, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu nu vor aborda subiectul Predoiu în cadrul discuțiilor din coaliție de miercuri seară, după ce ministrul justiției a spus recent că soțul fostei șefe DIICOT Georgiana Hosu a fost achitat, deşi instanța se va pronunța abia pe 7 februarie. Ulterior, Cătălin Predoiu a afirmat că are informația „din surse neoficiale”.
SURSE: „Ciucă nu i-a cerut demisia lui Predoiu”
Din informațiile ziarului, premierul Ciucă a discutat separat cu Predoiu acest subiect, ministrul i-a explicat punctul său de vedere, iar șeful Guvernului nu i-a solicitat demisia, nici direct, nici indirect.
„Premierul a ascultat argumentele și crede că ministrul a avut doar o exprimare nefericită. Când premierul îți spune să pleci, indiferent sub ce formă o face, pleci fără să comentezi. Altfel, arunci în aer Guvernul. Dar Nicolae Ciucă nu i-a spus lui Cătălin Predoiu, sub nicio formă, în discuția avută, să plece”, au afirmat surse guvernamentale pentru Libertatea.
Eugenzuzdezuzu2008 • 06.02.2023, 18:42
Pai dacă premierul Ciucă nu ia cerut demisia ministrului justiției Cătălin predoiu atunci cerem noi demisia lui Ciucă pentru toate gunoaiele ascunse sub preșul rușinii pedele inclusiv plagiatul de care este acuzat și el și Böde! Rusine nea Ciucă!