Dumitru Chindea, 80 de ani, a trăit un chin cumplit joi seară, când a fost plimbat pe la 3 spitale din 3 orașe diferite din județ în doar 5 ore. Primul la care a ajuns suspectul de atac vascular a fost Spitalul Orășenesc Bicaz.
Aici, spune spitalul, bărbatul a avut o temperatură de 37 de grade cu 9. Mai mult, le-a spus medicilor că “mai tușește, mai mult în ultimul timp”.
În răspuns, managerul a abordat și declarația fiicei lui Dumitru Chindea, cea care a decis să facă public cazul.
Faptul că pentru pacient a intervenit fata care se află în Franța, unde există alte posibilități diagnostice și faptul «că nu doresc ca și alți bătrâni să pățească tot ce a pățit tata» sunt justificate atunci când privești lucrurile doar dintr-un singur punct de vedere.
Letiția Gabriela Damoc:
Publicăm mai jos răspunsul integral al Spitalului Orășenesc Bicaz: