El califică această atitudine drept expresia unei “patologii spirituale”, pe care o vede „grefată pe fondul minat deja de grave carențe intelectuale, de incultură crasă și de desprinderea asumat progresivă de realitatea istorică și imediată”.

Bănescu susține că “este încă o probă a urii unora care, cu sau fără voia lor, ajung să compună câteva nuclee ideologice dur anticreștine/antiortodoxe din România”.

“Toți acești mici și ridicoli autoimprovizați dumnezei de carton ideologic sunt suicidar animați de principiul distrugerii ordinii morale personale și publice țesute și hrănite de creștinism. Hristofobia unor oameni care ajung să comită gestul de a modifica hoțește pe Google Maps numele unui edificiu pe care Biserica Ortodoxă, cu sprijinul firesc al statului Român îl ridică în memoria tuturor eroilor din istoria acestei țări creștine, indică o periculoasă patologie morală care face deja foarte mult rău Europei și lumii civilizate de creștinism de-a lungul a două milenii”.

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt Partiarhia Română

În urmă cu o zi denumirea Catedralei Mântuirii Neamului a fost schimbată pe Google Maps cu titulatura de “Catedrala Prostirii Neamului Românesc”. Nu este prima oară când denumirea este modificată de utilizatori, ulterior pe internet a mai fost denumită și “Catedrala Falei Patriarhului” și “Catedrala șpăgarilor!”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News