„Nu exclud, doar că asta e o decizie pe care o voi lua şi împreună cu colegii, şi în funcţie de care va fi starea de spirit şi care va fi profilul preşedintelui pe care oamenii îl vor aştepta în 2024. Dincolo de o candidatură din asta, aşa, doar ca să fii vizibil, eu nu am nevoie să candidez la preşedinţie doar ca să îmi crească notorietatea”, a spus Cioloș într-o conferință de presă la Iași, potrivit news.ro.
Și a continuat: „Dacă voi candida, voi lua foarte în serios o astfel de candidatură şi voi lua în serios şi aşteptările oamenilor. O candidatură la preşedinţie nu poate fi doar o ambiţie personală a unui politician, ci trebuie să răspundă la o nevoie, la o aşteptare”.
„La începutul anului viitor voi lua decizia împreună cu colegii”, a mai spus liderul partidului REPER.
Președinte USR pentru patru luni
Dacian Cioloş a demisionat din funcţia de preşedinte al USR în februarie 2022, după numai patru luni, invocând faptul că programul său a fost respins de Biroul Naţional, forul colectiv de conducere a partidului. În august 2022, s-a fondat oficial noul partid REPER, condus de Cioloș.
La alegerile din septembrie 2021, Cioloş fusese votat preşedintele USR PLUS, învingându-l la limită pe Dan Barna. Totuși, majoritatea în Biroul Naţional era deţinută tot de echipa strânsă în jurul liderilor Dan Barna și Cătălin Drulă. În iulie 2022, Drulă a devenit președintele USR.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro