Jurnalista a amintit de dezbaterea care a avut loc azi-noapte între Donald Trump și Joe Biden, care a fost marcată de un discurs al urii și de atacuri dure între candidați, fiind urmată de dezaprobare din partea presei mondiale, dar și a opiniei publice.
Confruntarea dintre liderul de la Casa Albă și contracandidatul său democrat a fost considerată o confruntare distructivă, a urii, într-un moment de criză nu doar sanitară, ci și a democrației.
În acest context, corespondentul Libertatea la Cotroceni l-a întrebat pe Iohannis dacă nu cumva contribuie la acest fenomen în România, când din statutul de președinte a acuzat un partid că preferă să moară oameni.
„Permiteți-mi să dau două citate, unul al dv.: «Pentru PSD nu contează că sute de români au murit, pentru PSD a fost important să creeze o criză pentru ca să aibă pentru ce critica Guvernul. Acesta este PSD-ul»”, a amintit Alina Manolache declarația președintelui.
Jurnalista a notat și că retorica a fost întreținută de PSD, prin vocea lui Marcel Ciolacu: „Cea mai mare CRIMĂ pe care o comiteţi zi de zi este să nu #testaţi populaţia! Să vă bateţi joc de români, minţindu-i şi ascunzându-le adevărul! Da, voi sunteţi CRIMINALI! ”, a fost unul dintre mesajele transmise de președintele social-democraților.
În acest context, Klaus Iohannis a afirmat că ceea ce spune el public „contribuie la o mai bună informare a publicului și o mai bună înțelegere a politicii din partea românilor”.
Sunt convins că toată lumea, și cei care m-au votat, și cei care nu, au înțeles că tot ce spun, spun în interesul public și că sunt președintele tuturor românilor.
Klaus Iohannis:
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!